AC Milan a anunţat, pe site-ul oficial, că Ciprian Tătăruşanu a fost depistat pozitiv cu COVID-19 la un test efectuat acasă.
Site-ul oficial al clubului milanez mai notează că portarul român se simte bine şi că se află în carantină, acasă, respectând indicaţiile autorităţilor.
"Ciprian Tatarusanu a fost testat pozitiv la un control molecular efectuat la domiciliu. Ciprian se simte bine şi va continua perioada de carantină conform indicaţiilor primite de la autorităţile sanitare", a anunţat clubul milanez.
COVID-19 în Serie A
Mai mulţi jucători ai echipelor Juventus Torino şi Napoli ratează meciul direct de joi, din Serie A, ei fiind infectaţi cu coronavirus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În sezonul trecut, partida dintre cele două echipe nu a avut loc după ce autorităţile nu i-au permis echipei Napoli deplasarea la Torino pentru meciul din 4 octombrie 2020.
La început de 2022, Juventus îi are infectaţi cu COVID-19 pe Giorgio Chiellini, Arthur şi Carlo Pinsoglio. De la Napoli, sunt infectaţi Victor Osimhen, Aljif Elmas şi Hirving Lozano. De asemenea, Kevin Malcuit şi Andrea Petagna sunt în autoizolare după ce au intrat în contact cu o persoană testată pozitiv.
Football Italia prezintă o listă a fotbaliştilor din Serie A testaţi pozitiv cu coronavirus:
- Atalanta: Doi componenţi ai echipei (numele nu au fost specificate)
- Bologna: Aaron Hickey, Marco Molla, Nicolas Viola, Nicolas Dominguez
- Cagliari: Nahitan Nandez
- Empoli: Trei membri ai echipei (numele nu au fost specificate)
- Fiorentina: Un jucător (numele nu a fost specificat); Alţi trei membri ai echipei (numele nu au fost specificate)
- Genoa: Domenico Criscito, antrenorul Andrei Şevcenko, Laurens Serpe
- Inter: Edin Dzeko, Martin Satriano, Alex Cordaz
- Juventus: Giorgio Chiellini, Carlo Pinsoglio Arthur
- Lazio: Nimeni
- Milan: Ciprian Tătăruşanu
- Napoli: Eljif Elmas, Victor Osimhen, Hirving Lozano. Kevin Malcuit şi Andrea Petagna sunt în izolare după ce au intrat în contact cu o persoană testată pozitiv
- Roma: Un caz (numele nu a fost specificat)
- Salernitana: Şase jucători (numele nu au fost specificate)
- Sampdoria: Tommaso Augello, Wladimiro Falcone; Doi membri ai stafului (numele nu au fost specificate)
- Sassuolo: Doi jucători (numele nu au fost specificate)
- Spezia: Viktor Kovalenko, Rey Manaj, Petko Hristov, Mbala Nzola
- Torino: Simone Verdi; Trei jucători (numele nu au fost specificate); Un membru al stafului (numele nu a fost specificat)
- Udinese: Nimeni
- Venezia: Un membru (fără contact cu echipa)
- Hellas Verona: Giangiacomo Magnani
Etapa a XX-a a campionatului Italiei este programată joi, 6 ianuarie: Bologna – Inter Milano, Sampdoria – Cagliari, Lazio – Empoli, Spezia – Verona, Atalanta – Torino, Sassuolo – Genoa, AC Milan – AS Roma, Salernitana – Venezia, Fiorentina – Udinese, Juventus – Napoli.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ac milan