Clubul creat de Primăria sectorului 1 nu obţine personalitatea juridică din cauza confuziei cu AFC Rapid, adversara din Liga a 4-a. Ca să mai poată promova, noii giuleşteni au două luni să convingă Tribunalul.
"Pentru că noi plătim 5.000 de euro pe lună plus TVA pentru licenţa Rapid, deci tocmai ca să avem dreptul de a folosi denumirea asta! Achităm chiria către FC Rapid, vechiul club aflat în faliment, deţinător al mărcii. AFC Rapid nu are niciun drept asupra denumirii, doar contestă cererea noastră de a obţine personalitatea juridică bazându-se pe un nume care nu-i aparţine! FC Rapid, societatea falimentară, a trimis notificări la AMFB, să nu mai permită AFC să folosească denumirea. Nu ştiu de ce nu s-a luat nicio măsură", a declarat Ovidiu Burcă pentru GSP.
"FC Rapid a scos marca la licitaţie şi a cerut 4 milioane de euro. Ce facem, plătim suma aia pentru nume şi apoi nu-l putem folosi fiindcă face contestaţie AFC? Recunosc că am subestimat AFC Rapid şi am greşit când am crezut că toţi rapidiştii sunt uniţi", a mai comentat Ovidiu Burcă, preşedinte Academia Rapid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rapid, academia rapid, ovidiu burca, probleme, liga 4