You are here:

Cîrjan a numit problema care o împiedică pe Dinamo să se lupte pentru titlu: "Dacă vrem să ne batem sus, trebuie să facem asta"

Cîrjan a numit problema care o împiedică pe Dinamo să se lupte pentru titlu: "Dacă vrem să ne batem sus, trebuie să facem asta"

Dinamo București

Comentarii

Cătălin Cîrjan (22 de ani), unul dintre titularii celor de la Dinamo, a tras concluziile la capătul derby-ului cu FCSB, partidă încheiată cu scorul de 0-0.

Titular în derby-ul cu FCSB, Cătălin Cîrjan îşi reproşează lipsa de inspiraţie în ultima treime. "Decarul" dinamovist se aştepta ca echipa sa să fie mai inspirată în momentele cheie ale meciului şi să-şi fructifice ocaziile.

Fotbalistul ajuns la Dinamo după o experienţă nefericită la Rapid este de părere că lipsa de eficienţă în faţa porţii o ţine pe Dinamo în loc în cursa pentru titlul Superligii, în acest sezon.

Cătălin Cîrjan: "Ne aşteptam şi noi la altceva"

"Sincer, ne aşteptam şi noi la altceva. Meciul din tur a fost cu foarte multe goluri. Din păcate, în seara asta nu au fost. Cred că puteam lua decizii mai bune în ultimii 30 de metri şi să ne creăm ocazii mai mari, dar asta a fost să fie. Plecăm cu un punct.

Presiunea a fost mai mare pe ei, pentru că aveau nevoie de puncte, dar noi intrăm la fiecare meci să câştigăm, mai ales în derby. Ştim cât de mult înseamnă asta pentru suflarea dinamovistă şi ne doream să câştigăm, dar aşa a fost să fie.

Am simţit că am controlat meciul în prima repriză, că am ajuns foarte uşor în ultimii 30 de metri, am ţinut de minge. În a doua repriză au avut şi ei momentele lor. Cred că asta este problema la noi (n.r. ocaziile irosite). Dacă vrem să ne batem sus, pentru titlu, trebuie să îmbunătăţim asta", a spus Cătălin Cîrjan.

Afla mai multe despre: dinamocatalin cirjanfcsbsuperliga 

viewscnt
Articole similare