Simona Halep se menţine pe locul 2 WTA, cu 6.076 de puncte, în clasamentul dat publicităţii luni. Lider este în continuare australianca Ashleigh Barty, cu 8.717 puncte.
În Top 10 WTA, Sofia Kenin a urcat o poziţie, până pe 4, iar Elina Svitolina, două, până pe 5. Au coborât Bianca Andreescu, două poziţii, şi Kiki Bertens, una.
Primele zece jucătoare din ierarhia WTA de simplu sunt următoarele:
- 1. Ashleigh Barty (Australia) - 8.717 de puncte;
- 2. Simona Halep (România) – 6.076;
- 3. Karolina Pliskova (Cehia) – 5.205;
- 4. Sofia Kenin (SUA) - 4.590;
- 5. Elina Svitolina (Ucraina) – 4.580;
- 6. Bianca Andreescu (Canada) - 4.555;
- 7. Kiki Bertens (Olanda) - 4.335.
- 8. Belinda Bencic (Elveţia) - 4.010;
- 9. Serena Williams (SUA) – 3.915;
- 10. Naomi Osaka (Japonia) – 3.625.
În Top 100 WTA mai sunt patru românce, Sorana Cîrstea, în coborâre o poziţie, până pe locul 75, cu 820 de puncte, Irina Begu, în urcare 23 de locuri, până pe 81, cu 777 de puncte, după ce a câştigat turneul "mic" de la Indian Wells, Patricia Maria Ţig, pe locul 85 (-5 poziţii), cu 759 de puncte, şi Ana Bogdan, pe locul 92 (-2), cu 710 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihaela Buzărnescu a coborât trei poziţii, până pe locul 120 WTA, cu 558 de puncte, la fel Monica Niculescu, până pe locul 133, cu 470 de puncte. Irina Bara a urcat nouă poziţii, până pe locul 159, cu 397 de puncte, Jaqueline Cristian a urcat 12 poziţii, până pe locul 162, cel mai bun din carieră, cu 388 de puncte, iar Elena Gabriela Ruse a coborât şase poziţii, până pe locul 176 WTA, cu 351 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simon halep, top wta, clasament wia, irina begu, sorana cirstea