You are here:

”Clasico” de povestit nepoţilor! Barcelona şi Real Madrid au făcut spectacol total. Catalanii au învins şi sunt la un pas de titlu

”Clasico” de povestit nepoţilor! Barcelona şi Real Madrid au făcut spectacol total. Catalanii au învins şi sunt la un pas de titlu

La Liga

Comentarii

Barcelona a învins-o pe Real Madrid pentru a patra oară în acest sezon. Catalanii s-au impus în etapa a 35-a din La Liga în faţa rivalei de moarte, scor 4-3, la capătul unui meci nebun.

Barcelona, cea mai ”nebună” echipă din Europa. 14 goluri în cele două meciuri ale catalanilor din această săptămână

Madrilenii au început ca din tun, iar Kylian Mbappe a deschis scorul în minutul 5, din penalty. Atacantul francez a realizat dubla zece minutem ai târziu, după o pasă excelentă a lui Vinicius Junior, însă catalanii şi-au revenit imediat.

Eric Garcia a redcus din diferenţă în minutul 19, iar Yamal a înscris un gol de senzaţie în minutul 32. Raphinha a făcut 3-2 după o jumătate de oră de joc şi a realizat dubla pe final de primă repriză, după o greşeală incredibilă a lui Lucas Vazquez.

Repriza a doua a fost mai puţin spectaculoasă decât prima parte, însă ocaziile nu au lipsit. Mbappe a făcut hattrick-ul în minutul 70, după un contraatac exemplar purtat de ”Galactici”, însă Real nu a mai avut forţa să egaleze.

Barcelona putea face 5-3, însă Fermin Lopez a avut un gol anulat în minutul 90+5. S-a terminat 4-3 pentru trupa lui Hansi Flick, care este practic noua campioană a Spaniei. 

Catalanii sunt pe primul loc, cu 82 de puncte, şapte peste madrileni. A fost probabil ultimul ”Clasico” al lui Carlo Ancelotti pe banca ”albilor”.

 

Afla mai multe despre: laligabarcelonareal madrid 

viewscnt
Articole similare