Florin Andone nu prinde prea des echipa la Deportivo de când galicienii l-au împrumutat pe Lucas Perez de la Arsenal. Şefii clubului au de gând să-l transfere definitiv pe jucătorul "tunarilor" cu banii luaţi de pe urma unei eventuale plecări a lui Andone.
AS anunţă că internaţionalul român a fost pus pe lista de transferuri şi sunt şanse mari ca el să plece în perioada de marcato din iarnă. În actuala stagiune, Andone a marcat două goluri şi a oferit două assist-uri pentru Deportivo.
”E foarte greu să treci de la a fi titular indiscutabil la a nu juca. Puteam să câştig mai mult decât dublu. Am avut oferte uriaşe în vară şi puteam să câştig mai mult decât dublu. Nu am forţat lucrurile şi am zis «Vreau să rămân. Mă simt încrezător şi important».
Acum gândesc altfel şi am dubii că am ales bine. Lucrurile trebuie să se schimbe, sunt nemulţumit. Caut să trec cu vederea, dar aproape că nu mai suport şi îmi vine să plâng. E foarte dificil să treci de la a fi titular indiscutabil şi curtat de atâtea echipe la a nu juca", a spus Andone în AS.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin andone, deportivo, romania, la liga