Viitorului preşedintelui clubului Astra Giurgiu, Daniel Coman, este incert, după retrogradarea echipei în Liga 2.
Dani Coman ar putea pleca de la Giurgiu: "Dacă am lucrat şase ani la Astra, pot lucra şi cu Bin Laden"
"Un moment extrem de greu pentru întregul club, dar asta este consecinţa ultimilor ani. Ştim cu toţii ceea ce s-a întâmplat aici, trebuia să vină şi un moment ca ăsta. E tardiv să mai discutăm, iar eu nu sunt omul care să vobesc... Ştim cu toţii momentele prin care a trecut această echipă, că patronul este privat de libertate şi că nu a putut fi aproape de echipă. Regretele sunt tardive, suntem într-un moment greu, să vedem cum se va organzia clubul în continuare.
(n.r. - dacă se va desfiinţa clubul) Eu nu cred că se va desfiinţa, dar oamenii au reacţii uneori ciudate şi depidne de modul cum se trezesc dimineaţa. E păcat că acest club a ajuns în situaţia de a retrograda, e păcat că unii jucătorii chiar au dat tot ce au avut mai bun din ei. (n.r. - dacă rămâne la club) Eu întodeauna mi-am dorit să fac performanţă, indiferent de condiţiile prin care am trecut, eu cred că împreună cu colegii mei din staff-ul administrativ am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru ca această echipă să meargă mai departe. Nu regret nimic niciodată din ceea ce s-a întâmplat în viaţa mea. Nu mai pot da timpul înapoi şi nu mai pot schimba nimic. Rămâne ca să iau totul ca pe o lecţie de viaţă şi să merg mai departe. (n.r. - unde?) E greu de spus acum, vreau să mă liniştesc puţin şi să văd ce voi face în continuare. (n.r. - Rapid?) Rapid a fost întotdeauna o opţiune pentru mine, dar la Rapid nu am fost dorit decât de suporteri, atât. Sunt în relaţii foarte bune cu Daniel Nicolae, Nico este prietenul meu, el face o treabă bună şi a demonstrat-o în ultima perioadă, a promovat, voi fi cu sufletul mereu aproape de ei. Iar cândva mă voi întoarce acasă. (n.r. - dacă ar putea să lucreze cu Daniel Niculae preşedinte) Dacă am lucrat şase ani la Astra, pot lucra şi cu Bin Laden, Dumnezeu să-l ierte!
La Astra au fost şi momente foarte bune, momente în care aveam condiţii foarte bune, dar din păcate fiecare echipă trece şi prin aceste momente. Sunt mai multe greşeli pe care le-am făcut şi eu, de la domnul Niculae la ultimul muncitor de la stadion. (n.r. - dacă Astra va supravieţui) Cum îl cunosc eu pe domnul Niculae, să-i ajute Dumnezeu să iasă cât mai repede de acolo, să fie lângă familie, sunt convins că va merge mai departe, chiar cred că va face o echipă bună aici. E un om potent financiar, dacă vrea să facă un lucru, îl face. La ceea ce s-a întâmplat în acest an, prin noroc, prin şansă şi prin ajutorul lui Dumnezeu s-ar fi putut face mai mult", a declarat preşedintele Astrei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astra a retrogradat după ce a pierdut, miercuri, scor 0-1, meciul de la Ovidiu, cu Viitorul, din ultima etapă.
Echipa din Giurgiu a fost campioana României în sezonul 2015-2016, primul cu sistem play-off - play-out, Cupa României, în sezonul 2013-2014 şi Supercupa României, în 2014 şi 2016.
Promovată prima dată în prima ligă în 1998, Astra a retrogradat anterior ultima dată în 2009.
Clubul s-a confruntat cu mari probleme financiare după ce patronul Ioan Niculae a fost condamnat la închisoare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dani coman, astra,