Potrivit Gazzetta dello Sport, Inter a ajuns la un acord verbal cu Chelsea pentru a prelungi împrumutul internaţionalului belgian Romelu Lukaku (29 de ani, 102 selecţii) pentru un sezon.
Lukaku ar putea rămâne la Inter şi sezonul viitor
Inter ar urma să plătească 10 milioane de euro clubului englez, precum şi să preia salariul atacantului, sub contract cu Blues până în 2026. S-ar putea adăuga o opţiune de cumpărare.
Revenit la Inter vara trecută după ce a încheiat două sezoane întregi acolo între 2019 şi 2021 (65 de goluri în 98 de apariţii în toate competiţiile), Lukaku a avut un început de an mai puţin prolific din cauza unei accidentări musculare (227 de minute jucate, un singur gol).
Declinul lui Lukaku la Chelsea
Lukaku a început în forţă la Chelsea şi a marcat chiar la debut în marele derby cu Arsenal. Totuşi, într-un timp scurt, evoluţiile sale au scăzut din punct de vedere al calităţii, iar locul lui în echipă a fost luat de alţi jucători.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai mult decât atât, Lukaku şi-a pus toţi fanii lui Chelsea în cap, după ce în această vară a dedicat într-un interviu dragostea lui Inter şi a spus că se va întoarce la gruparea din Italia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romelu lukaku