Ciprian Paraschiv, preşedintele Politehnicii Iaşi, a explicat pentru Telekom Sport că starea de incertitudine instaurată la nivelul fotbalului românesc afectează destul de mult planurile fiecărui club din Liga 1.
Oficialul echipei ieşene consideră că reluarea campionatului ar trebui anunţată cât mai rapid, pentru că sunt multe detalii mici, care trebuie puse la punct, şi care nu sunt chiar atât de uşor de îndeplinit:
"Avem un plan de acţiune, trebuie mult mai bine elaborat pentru că nu ştii ce înseamnă deplasare, cum te cazezi, e o stare de incertitudine. În primul rând ar trebui cât de repede, chiar foarte repede, să se ştie dacă se joacă sau nu pentru că noi avem foarte mulţi jucători străini plecaţi acasă şi nu cred că doar Iaşi, mai sunt şi alte cluburi. Ştim cu toţi procedura, că acei jucători trebuie să stea în carantină 14 zile şi efectiv ar trebui să ştim care e decizia ca să vedem când îi putem chema, pentru că inclusiv un bilet de avion nu se mai cumpără atât de uşor cum se cumpăra înainte de pandemie. Cred că primul pas ar fi să se ştie dacă se reiau antrenamentele, iar ulterior să facem paşii necesari" a spus Paraschiv, pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ideea ca un jucător să fie avertizat cu cartonaş dacă scuipă pe teren, i se pare una greşită liderului de la Iaşi: "Jucătorul nu face acest gest grobian... când eşti fotbalist şi faci efort se adună salivă şi scuipi pentru că e pur simplu o nevoie fizică, nu că ar fi un gest urât. Sincer, e o incertitudine foarte mare şi chiar nu îmi dau seama cum va arăta viitorul pe termen foarte scurt" a mai spus Paraschiv.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ciprian paraschiv