You are here:

Comunicatul CFR-ului după ce Ciprian Deac nu a fost luat în cantonament: ”O decizie punctuală!”

Comunicatul CFR-ului după ce Ciprian Deac nu a fost luat în cantonament: ”O decizie punctuală!”

CFR Cluj

Comentarii

Ciprian Deac (39 de ani), unul dintre jucătorii emblematici din istoria celor de la CFR Cluj, nu a fost luat în cantonamentul de iarnă!

CFR-ul, explicaţii după ce Deac nu a fost luat în cantonament

Daniel Pancu a luat decizia să meargă în cantonamentul de la Olive Nova (Spania) fără Ciprian Deac, fotbalistul care este legitimat la gruparea din Gruia din ianuarie 2017. În ultimele două zile, mijlocaşul „a fost extrem de afectat şi nu a fost bun de nimic”, spun apropiaţii lui.

Decizia CFR-ului a stârnit diverse reacţii, iar CFR-ul a decis să posteze, azi, un comunicat în care să explice motivul din spatele deciziei luate de Pancu.

”O decizie punctuală, de natură tehnică, nu va anula niciodată performanţele şi importanţa unui sportiv.

Puţini jucători se nasc ca el, şi puţini ajung să cunoască exact ce înseamnă o carieră sportivă demnă. A muncit fără încetare, şi-a depăşit orice limită, chiar şi când jocul a presupus, inevitabil, şi accidentări, şi a fost mereu dispus să ajute.

Şi nu a fost un efort în zadar: Ciprian Deac e jucătorul alături de care am cucerit nu mai puţin de 14 trofee, sportivul care a bifat peste 500 de meciuri în tricoul echipei noastre şi profesionistul care a influenţat nenumăraţi tineri să meargă pe acest drum. 

O muncă pentru care îi vom fi mereu recunoscători, şi nu doar prin vorbe. Ne dorim ca Ciprian Deac să rămână alături de noi, atât cât el îşi va dori asta, şi purtăm deja discuţii cu el pentru a-şi continua povestea alb-vişinie din postura de membru al staff-ului administrativ.

Indiferent de poziţia pe care o va ocupa în cadrul clubului nostru, numele său va avea mereu o rezonanţă unică, pentru că a muncit neîncetat să ajungă aici”, se arată în comunicatul dat de cei de la CFR.

Cum arată lotul CFR Cluj în cantonamentul din Spania

  • portari: Otto Hindrich, Octavian Vâlceanu, Rareş Gal, Marc Filip
  • fundaşi: Mario Camora, Matei Ilie, Aly Abeid, Sinyan Sheriff, Radu Alexandru, Viktor Kun, Alexandru Ţîrlea, Costel Avram
  • mijlocaşi: Alin Fică, Tidiane Keita, Ovidiu Perianu, Karlo Muhar, Adrian Păun, Jayden Rus, Andrei Cordea, Andres Sfait, Meriton Korenica, Lorenzo Biliboc, Denis Crişan, Mohammed Kamara, Djokovic (chemat de urgenţă)
  • atacanţi: Islam Slimani, Aliev Alibek, Vlad Oargă

Afla mai multe despre: deaccfr clujcantonament 

viewscnt
Articole similare