FC Voluntari a pierdut meciul cu FC Argeş, scor final 0-3 în etapa cu numărul 6 din play-out-ul Ligii 1.
Antrenorul oaspeţilor, Bogdan Andone, a vorbit despre înfrângerea suferită în deplasare.
„Chiar le-am transmis şi băieţilor, că e responsabilitatea mea, pentru că în minutul 80 şi ceva l-am trimis pe Gabi sus, la 1-0, şi am riscat, ca să încercăm să egalăm. Ne-a costat acest lucru. Ăsta e fotbalul, dacă nu marchezi şi dacă pe o neatenţie şi primeşti gol, e dificil. Trebuie ca în ultimele 3 meciuri să scoatem maximum, ceea ce e foarte, foarte posibil”, a declarat Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Voluntari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Sperăm să ne salvăm direct”
„Nu avem timp să plângem pentru că imediat vine meciul cu Chindia şi trebuie să ne refacem şi să dăm totul pentru a câştiga. La fel am avut şi o serie bună când am câştigat şi nu am primit gol, din păcate am căzut în extrema cealaltă acum 2615 luăm goluri şi nu reuşim să marcăm. Nu e timp de plânsete, trebuie să fim bărbaţi şi să ne adunăm. Luni când jucăm cu Chindia să luăm cele 3 puncte. Sperăm să ne salvăm direct, dacă nu, vom juca barajul, nu avem altă soluţie”, a mărturisit Ionuţ Balaur, jucătorul echipei FC Voluntari.
Acum, ilfovenii se clasează pe al doilea loc de baraj. Argeş ocupă locul secund în play-out, deasupra piteştenilor fiind doar Chindia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc arges, fc voluntari, bogdan andone