You are here:

Concluzia lui Filipe Coelho, după ce Craiova şi-a asigurat primul loc la finalul sezonului regular: ”Este prima dată”

Concluzia lui Filipe Coelho, după ce Craiova şi-a asigurat primul loc la finalul sezonului regular: ”Este prima dată”

Universitatea Craiova

Comentarii

Antrenorul celor de la Universitatea Craiova, Filipe Coelho (45 de ani), a tras concluziile după victoria la limită cu Metaloglobus.

Coelho, după ce Craiova a devenit campioana sezonului regular: ”Trebuie să continuăm aşa”

Universitatea Craiova a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia bucureşteană Metaloglobus, în etapa a 29-a din Superligă.

La finalul meciului, Filipe Coelho a fost mulţumit de rezultatul partidei şi a explicat de ce echipa din Bănie a câştigat doar la limită în faţa ultimei clasate.

”A fost mult mai dificil meciul decât ne aşteptam. Trebuie să-l analizez din nou. După ce am primit golul ne-am pierdut concentrarea în unele momente. Nu am jucat ca o echipă. 

La pauză am vorbit mai mult cu jucătorii şi în repriza a doua am jucat mai bine. Cred că este un rezultat corect. Metaloglobus e un adversar care are calitate în atac.

Cred că ne-am pierdut controlul după ce am încasat golul, nu cred că a fost vorba de relaxare. A fost un meci important pentru noi. Aceste trei puncte sunt foarte bune. Uneori aşa este fotbalul. 

(n.r. ce aţi făcut la vestiar) A fost normal să purtăm o conversaţie la pauză, să le spun că trebuie să joace ca o echipă. Trebuie să învăţăm ceva după prima repriză. 

Cred că este prima dată pentru acest club când termină sezonul regulat pe primul loc. Ne trebuie puncte. E ceva ce ne-am dorit, la ceea ce am muncit. Trebuie să continuăm aşa”, a declarat Filipe Coelho, după meci. 

În urma acestui rezultat, craiovenii sunt lideri, cu 59 de puncte, şapte peste Dinamo şi Rapid, ocupantele locurilor 2 şi 3. Metaloglobus este ultima, cu doar 11 puncte.

Afla mai multe despre: craiovafilipe coelhosuperliga 

viewscnt
Articole similare