După ce a salvat-o pe Dinamo în sezonul trecut, Dusan Uhrin nu a putut repeta aceeaşi ”performanţă” şi în actuala stagiune. Revenit pentru a scăpa echipa de retrogradare, cehul a condus formaţia din Ştefan cel Mare către Liga 2.
Concluzia lui Vlad Morar după ce Dinamo a retrogradat: ”E dureros pentru suporteri, noi ne găsim contracte!”
După trei sezoane în care s-a zbătut în subsolul clasamentului, Dinamo nu a mai găsit cale de scăpare şi a retrogradat în Liga 2, în urma barajului cu U Cluj.
Elevii lui Dusan Uhrin au intrat pe vârfuri în meciul tur, iar acest lucru a fost în final decisiv în soarta dublei, după ce meciul de la Bucureşti s-a terminat la egalitate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aşadar, Dinamo a fost ”condamnată” la retrogradare. Vlad Morar, jucătorul ”câinilor” a vorbit despre retrogradarea în eşalonul secund.
”Vreau să iau o săptămână vacanţă, să uit de tot ce a fost acest an. Şi la Mediaş, şi la Dinamo, a fost dificil. După voi lua o hotărâre cu ceea ce voi face. A fost o presiune mare pe noi, dar cel mai dureros e pentru suporteri, pentru ei şi tot ce înseamnă Dinamo.
Sunt fantastici şi nu meritau să-şi vadă echipa cum retrogradează. Noi, fotbaliştii, ne găsim contracte”, a declarat Vlad Morar, potrivit PlaySport.
Morar a vorbit şi despre oferta din Indonezia, dar atacantul spune că nu este încântat de un transfer acolo şi va mai aştepta oferte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Nu m-ar tenta să merg în Indonezia. Totuşi, dacă ar fi un contract super-bun, m-aş gândi, dar la ceea ce mi-au oferit ei, nu se pune problema. Momentan nu am vorbit cu domnul Zăvăleanu nimic pentru a continua şi în Liga a 2-a”, a mai spus Morar.
Afla mai multe despre: dinamo, u cluj, vlad morar