Serghei Wenergold, în vârstă de 29 ani, găsit vinovat la 27 noiembrie de tentativă de omor de un tribunal din Dortmund şi condamnat la 14 ani de închisoare, a renunţat să facă apel, informează Le Figaro.
"Ne-am retras cererea de apel", a declarat avocatul Carl Heydenreich, al cărui client voia iniţial să conteste verdictul.
Wenergold a pus la cale, în aprilie 2017, un atentat cu bombă, ce viza autocarul Borussiei, care urma să-i transporte pe jucători de la hotel la stadion, pentru meicul cu AS Monaco, din Liga Campionilor.
El pariase pe o scădere abruptă a acţiunilor clubului german şi, considera că, prin uciderea cât mai multor fotbalişti, căderea acestora îi va aduce un profit de 500.000 de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În cadrul procesului care a durat 11 luni, parchetul l-a acuzat pe inculpat că a vrut să omoare cât mai multă lume posibil. Apărarea a pledat pentru o pedeapsă sub 10 ani, susţinând că Wenergold a încercat mai degrabă să sperie, decât să omoare pe cineva.
Cele trei dispozitive explozive au fost plasate greşit şi, din fericire, nu şi-au atins scopul. Totuşi, fundaşul spaniol Marca Batra, aflat în autocar, a fost rănit la mână, de cioburile geamurilor care s-au spart, iar un poliţist din escorta autovehiculului s-a ales cu timpanul spart, din cauza suflului exploziei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: borussia dortmund, atentat, autocar,