You are here:

Condiţia de neacceptat pusă de FRF lui Boloni. MM: " E clar că nu l-au vrut". Informaţii de ULTIMĂ ORĂ

Condiţia de neacceptat pusă de FRF lui Boloni. MM: " E clar că nu l-au vrut". Informaţii de ULTIMĂ ORĂ

FRF

Comentarii

Federaţia Română de Fotbal l-a dorit pe Loţi Boloni (68 de ani) selecţioner în locul lui Mirel Rădoi, dar i-a pus o condiţie greu de acceptat pentru a semna contractul. FRF ar fi vrut ca Loţi Boloni să câştige grupa de Liga Naţiunilor, iar dacă acest obiectiv nu ar fi fost atins atunci antrenorul ar fi putut fi demis.

Condiţia de neacceptat pusă de FRF lui Boloni. MM: " E clar că nu l-au vrut". Informaţii de ULTIMĂ ORĂ

Negocierile dintre Federaţia Română de Fotbal şi Loţi Boloni s-au încheiat cu refuzul antrenorului de a prelua postul de selecţioner şi numirea lui Edi Iordănescu în postul de selecţioner. Loţi Boloni a vrut să folosească meciurile din Liga Naţiunilor pentru a pregăti campania de calificare la EURO 2024, lucru care Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă nu au fost de acord.

În schimb, şefii Federaţiei Române de Fotbal ar fi vrut ca Loţi Boloni să termine grupa de Liga Naţiunilor pe primul loc, performanţă care ar fi garantat prezenţa la barajul pentru Campionatul European, iar dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, atunci Boloni ar fi putut fi dat afară.

Prezent în studioul Telekom Sport, Mihai Stoica a spus că, dacă i-au pus o astfel de condiţie, e clar că Federaţia Română de Fotbal nu l-a vrut cu adevărat pe Loţi Boloni selecţioner: "Dacă i-au spus asta, locul 1 sau te putem demite în septembrie, atunci e clar că nu l-au vrut.

Pentru el ar fi fost ok (n.r. să fie meciurile amicale partidele din Liga Naţiunilor). Nu sunt meciuri amicale. Liga Naţiunilor devine foarte importantă, nu prea stă în picioare treaba asta. Eu cred că aşa ar fi trebuit să se discute. Locurile 1-2, mergem mai departe, locul 3 e la latitudinea noastră, locul 4, lasă-ne în pace. Să pui locul 1 condiţie pentru a rămâne pe bancă şi în preliminarii, nu. Noi n-am mai câştigat o grupă demult", a spus Mihai Stoica, la Telekom Sport.

Boloni a rupt tăcerea: "De ce dracu mă cauţi pe mine?"

Într-o conferinţă de presă organizată pentru a-şi expune propria variantă despre negocierile cu FRF, Boloni a dezvăluit că a dorit să se folosească de Liga Naţiunilor pentru a pregăti campania de calificare la EURO 2024: "Voiam să mă folosesc de această competiţie (n.r. - Liga Naţiunilor) pentru a pregăti echipa naţională pentru preliminariile Campionatului European. Propunerea mea, de a şterge obiectivul intermediar, a fost respinsă. Ceea ce m-a deranjat deosebit de mult, mi-au spus că nu pot ţine un antrenor care nu câştigă, pentru că au alte obiective. Atunci de ce dracu mă cauţi pe mine? Acest tratament pe mine mă deranja", a spus Loţi Boloni.

Afla mai multe despre: loti bolonifrfnegocieriechipa nationala 

viewscnt
Articole similare