Florin Tănase (30 de ani) s-a plâns după eşecul suferit de FCSB contra lui Manchester United de strategia folosită de campioana României pentru acest meci de gală
FCSB a pierdut duelul cu Manchester United, scor 0-2, în etapa a opta, ultima din grupa de Europa League. Golurile meciului disputat pe Arena Naţională au fost marcate de Dalot (60) şi Mainoo (68).
Mihai Stoica, despre discuţia avută: ”Mie mi-a spus aseară”
La o zi distanţă, Mihai Stoica a fost chestionat cu privire la afirmaţiile făcute de Florin Tănase la finalul meciului cu privire la faptul că sistemul folosit de campioana României contra lui United nu ar fi fost cel potrivit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Oficialul roş-albaştrilor a explicat şi că s-a temut ca FCSB să nu încaseze şi al treilea gol din partea echipei din Manchester.
”Mie mi-a spus aseară Tănase că cel mai bine ne duceam peste ei şi luam 10. Eu zic că nu e mai bine să ne ducem peste ei să luăm 10. Discuţii civilizate. (n.r. dacă a deranjat) Pentru cine, pentru jucător? Probabil că deranjează, dar dacă vii cu un contraargument.
Eu nu vreau să luăm 10, nici 7. Spun foarte sincer, îmi doream foarte mult să nu luăm al treilea gol. 0-2 e decent, 0-3 dă rău. În momentul în care întâlneşti un colos şi nu concretizezi o ocazie imensă, se poate spune că începi cu ghinion partida.
Dacă dădeam 1-0 (n.r. ocazia lui Mihai Popescu), nu se ştie ce se întâmpla. Poate ne dădeau 5-1, 3-1, 2-1, poate se termina 1-1, poate băteam 1-0. Ocazia lui Mihai Popescu este rarisimă, ei erau bătuţi acolo. Se uitau doar să vadă unde intră mingea. Putea să intre în poartă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ca să ai o şansă la astfel de meciuri, trebuie să concretizezi ocaziile mari. Noi am avut două. Nu a fost să fie”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.
FCSB a terminat grupa de Europa League pe locul 11, cu 14 puncte, iar în play-off-ul pentru optimi se va duela cu PAOK Salonic, într-o dublă manşă, pe 13 şi 20 februarie. Returul va fi la Bucureşti.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în postură de adversare chiar în această grupă recent încheiată, la Salonic, unde a fost 1-0 pentru campioana României. Golul a fost marcat de Bîrligea.
Declaraţiile lui Florin Tănase: ”Dacă jucam ce ştiam noi, poate era altceva”
”Din păcate, nu am reuşit să producem un rezultat bun. Am simţit că se poate, dar am jucat prea jos, nu am pus presiune. Ca să câştigi, trebuie să pui presiune ca ei să greşească.
Dacă jucam ce ştiam noi, în sistemul pe care l-am jucat până acum, poate era altceva sau cel puţin aveam mai multe şanse", afirma Florin Tănase, după FCSB - Man United 0-2.
- Citește și
- MM Stoica, verdict după ce FCSB a aflat că o va întâlni pe PAOK în play-off-ul pentru optimile Europa League: "Am vorbit cu Mircea Lucescu"
- Marius Şumudică, "războinic" înaintea meciului cu U Cluj: "Cinci ani la Rapid înseamnă mai mult decât un an la Genoa"
- Mircea Lucescu surprinde după ce a aflat că FCSB o va întâlni pe PAOK în play-off-ul pentru optimile Europa League: "Sub nicio formă"
Afla mai multe despre: fcsb, mihai stoica, europa league, florin tanase, manchester united