You are here:

Confruntare românească în Spania: Rayo - Celta, cu Raţiu şi Radu titulari. Ce note au primit cei doi internaţionali

Confruntare românească în Spania: Rayo - Celta, cu Raţiu şi Radu titulari. Ce note au primit cei doi internaţionali

Stranieri

Comentarii

Andrei Raţiu şi Ionuţ Radu s-au înfruntat direct în Rayo Vallecano – Celta Vigo 1-1, ambii având evoluţii apreciate şi note peste media echipelor.

Rayo Vallecano şi Celta Vigo au remizat, scor 1-1, în etapa a cincea din La Liga, într-un meci care i-a adus faţă în faţă pe doi dintre cei mai importanţi fotbalişti români ai momentului: Andrei Raţiu şi Ionuţ Radu.

Duel românesc în La Liga: Raţiu vs. Radu

Ambii au fost titulari şi au rămas pe teren până la final, având evoluţii solide. Raţiu, fundaşul dreapta al gazdelor, a fost activ pe flanc şi a încercat să-l învingă pe conaţionalul său cu un şut de la distanţă în prelungirile primei reprize, însă execuţia a fost slabă. Totuşi, prestaţia sa a fost apreciată cu nota 7,1 pe SofaScore, peste media echipei (6,99).

De partea cealaltă, portarul Ionuţ Radu a avut două intervenţii decisive care au împiedicat înfrângerea Celtei. A respins spectaculos şutul brazilianului Alemao şi a câştigat un duel unu la unu pe final, contribuind la punctul obţinut de echipa sa. El a fost notat cu 6,8, şi astfel a depăşit media echipei sale (6,74).

La nivelul scorului, Borja Iglesias a deschis tabela pentru Celta în minutul 49, marcând al treilea gol consecutiv în campionat. Egalarea a venit în minutul 65, când Jorge de Frutos a punctat după o fază construită de Alvaro Garcia.

În urma acestui rezultat, ambele echipe au ajuns la 5 puncte, dar Rayo Vallecano ocupă locul 14 datorită golaverajului superior, în timp ce Celta Vigo se află imediat în spate.

Afla mai multe despre: andrei raţiuandrei ionuţ radula ligarayo vallecanocelta vigo 

viewscnt
Articole similare