Fostul luptător de arte marţiale mixte Conor McGregor a declarat că doreşte să fie următorul preşedinte al Irlandei şi a precizat că va supune Pactul UE privind migraţia unui referendum dacă va fi ales, relatează Sky News.
McGregor, care s-a întâlnit cu preşedintele american Donald Trump în Biroul Oval luni, de Sfântul Patrick, a transmis pe reţelele de socializare că se opune "în mare măsură" măsurii. "Dar nu este alegerea mea sau a guvernelor. Este alegerea poporului irlandez!”
În postarea de pe contul său de Instagram, el a spus că ar dori să ştie de ce guvernul ţării a fost de acord cu pactul „atât de fervent”.
El a spus că toată lumea din Irlanda ar avea „o voce şi o alegere cu privire la viitorul lor!” El i-a îndemnat să voteze McGregor. "Să vă faceţi vocea auzită!”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Într-o fotografie care însoţeşte postarea sa, McGregor stătea în faţa unui avion ţinând în braţe un copil mic şi purtând o şapcă pe care este scris sloganul „Make Ireland Great Again”.
McGregor, în vârstă de 36 de ani, a profitat de vizita sa la Casa Albă pentru a critica imigraţia, afirmând că Irlanda "este pe punctul de a-şi pierde caracterul irlandez" din cauza " imigraţiei ilegale".
Vizita şi comentariile făcute de McGregor la Washington au atras critici dure din partea prim-ministrului irlandez Micheal Martin, care a declarat că remarcile au fost „greşite şi nu reflectă spiritul Zilei Sfântului Patrick sau opiniile poporului irlandez”.
Viceprim-ministrul Simon Harris a declarat că McGregor „nu are niciun mandat” să vorbească în numele poporului irlandez.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pactul privind migraţia şi azilul este „un set de noi norme de gestionare a migraţiei şi de instituire a unui sistem comun de azil la nivelul UE”, precizează Comisia Europeană pe site-ul său. Scopul acestui pact este „gestionarea ordonată a sosirilor pe teritoriul european, crearea unor proceduri eficiente şi uniforme şi repartizarea echitabilă a sarcinii între statele membre (ale UE)”.
Anul trecut, Nikita Hand, care l-a acuzat pe McGregor că a violat-o, a câştigat procesul său civil şi a primit despăgubiri de peste 200 000 de lire sterline. Un juriu de la Înalta Curte din Dublin a constatat că McGregor a agresat-o într-un hotel din Dublin în 2018. McGregor face apel împotriva rezultatului procesului civil.
De asemenea, McGregor a pledat vinovat pentru agresarea unui bărbat într-un pub din Dublin în 2019.
McGregor, poreclit Notorious, a devenit cunoscut în întreaga lume pentru câştigarea mai multor campionate UFC.
BREAKING NEWS:
— Update NEWS (@UpdateNews724) March 20, 2025
Conor McGregor has officially announced that he will run for President of Ireland. pic.twitter.com/b1XLWgTUuh
Afla mai multe despre: conor mcgregor, ufc, preşedinte