Constantin Budescu a oferit primele declaraţii, după ce Astra a reuşit prima victoria a noului sezon, în Liga 1.
VIDEO | Astra - Poli Iaşi 4-0
Constantin Budescu îi simte lipsa lui Denis Alibec, care s-a transferat la Kayserispor, în Turcia. De asemenea, mijlocaşul Astrei a vorbit şi despre revenirea lui Edi Iordănescu la echipa din Giurgiu.
Până să vină la Astra, fiul fostului selecţioner şi-a trimis staff-ul la echipă: "Era bine să câştigăm şi cu 1-0, nu mai contează că am marcat patru goluri. Aveam nevoie de această victorie, pentru că suntem într-o situaţie delicată.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. - Ţi-e greu fără Denis?) Am jucat foarte mult timp cu el, este adevărat că ne înţelegeam foarte bine. Dar nu avem ce face, el a mers la altă echipă, iar acum noi trebuie să ne revenim, să jucăm din ce în ce mai bine şi să ieşim din subsolul clasamentului. Era un jucător care putea face diferenţa în orice moment, a fost golgheterul echipei. Dacă era aici, cu siguranţă ne ajuta. Dar mă bucur pentru el că a plecat la mai bine.
Suntem pe ultimul loc şi această victorie nu ne ajută cu nimic dacă nu o să continuăm să aducem puncte. Este o situaţie specială, dar cu siguranţă, în câteva zile, o să vină şi Edi (n.r. - Edward Iordănescu) alături de noi. A avut ceva probleme, o să şi le rezolve şi probabil că în cel mai scurt timp o să fie alături de noi", a declarat Constantin Budescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Edi Iordănescu a mai condus-o pe Astra în sezonul 2017-2018, timp de 35 de partide.
Afla mai multe despre: constantin budescu, denis alibec, astra, edi iordanescu