Cosmin Contra se declară mulţumit de jucătorii săi după Serbia - România 2-2, în etapa a doua din Liga Naţiunilor. Selecţionerul naţionalei este optimist în privinţa viitoarelor rezultate.
România a făcut un nou egal în Liga Naţiunilor, scor 2-2, de data aceasta contra unei echipe care a jucat la Cupa Mondială. Sârbii ne-au condus de două ori, dar de fiecare dată am revenit şi Cosmin Contra spune că jucătorii săi au arătat astfel că au tărie de caracter.
”A fost un meci cu ocazii de ambele părţi, cu puţină şansă pe final ne puteam întoarce cu trei puncte. Sunt mulţumit. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o, nu s-au mai speriat de echipa sârbilor şi am demonstrat că suntem o echipă în ascensiune, o echipă care joacă fotbal când şi ceilalţi joacă fotbal. Astăzi, în faţa unuia dintre cei mai puternici adversari din Europa, am fost la nivelul lor. Am revenit de două ori, asta demonstrează că echipa are caracter şi că vrea să câştige fiecare meci. E clar că nu sunt mulţumit că avem două puncte, mi-ar fi plăcut dă avem patru puncte”, a declarat Cosmin Contra la Pro TV.
Selecţionerul României a explicat şi de ce a început cu Drăguş titular, jucător aflat la debut: ”În principiu, mă gândeam la Mitriţă, dar a simţit ceva pe inghinali şi nu am vrut să risc să-l bag din prima. Asta m-a făcut să mă gândesc la Drăguş, pentru că l-am văzut bine toată săptămâna, l-am văzut toată săptămâna asta că are tupeu în joc şi asta mi-a plăcut. A făcut un meci bun la debut”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin contra, romania, serbia, liga natiunilor