You are here:

Contra: ”Mi-a fost teamă că o să ne prăbuşim, aşa facem când primim gol!” Ce le-a transmis jucătorilor la pauză

Contra: ”Mi-a fost teamă că o să ne prăbuşim, aşa facem când primim gol!” Ce le-a transmis jucătorilor la pauză

Echipa națională

Comentarii

România a reuşit să câştige în Israel, într-un meci în care a revenit de la 1-0. Cosmin Contra spune că jucătorii l-au surprins plăcut, deoarece de obicei pică psihic după ce primesc gol.

România a reuşit să învingă naţionala Israelului, în faţa căreia nu mai câştigase din 1996. ”Tricolorii” au fost conduşi cu 1-0, dar au revenit spectaculos după intrările lui Stanciu şi Mitriţă. Primul a marcat un gol fenomenal - şut direct în vinclu, în timp ce Mitriţă a pasat excelent pentru culoar la golul înscris de Ţucudean.

Cosmin Contra spune că s-a temut că jucătorii săi se vor prăbuşi psihic după ce au primit gol, dar au reuşit să revină. Selecţionerul României spune că naţionala este pe drumul cel bun:

”A fost primă repriză pe care am controlat-o. Am avut două ocazii foarte mari. În a doua repriză, ei avut 20 de minute în care au avut ocazii foarte mari. De la intrarea celor doi, jocul s-a schimbat complet. Am avut reacţie de echipă puternică. Am dat două goluri, am şi suferit în prelungirile primei reprize. În ultimul timp nu am reuşit să-i batem, în seara asta am reuşit.

La pauză le-am zis să nu ne relaxăm, să încercăm să intrăm mai bine decât în prima repriză şi să încercăm să dăm noi primii gol. Ei au avut câteva schimbări inspirate, n-am ştiut să ne aşezăm în teren prin schimbărilor lor. După care, prin intrările lui Mitriţă şi Stanciu s-au schimbat lucrurile. Trebuie să vedem şi lucrurile pozitive: România, de obicei, pierde când primim gol, dar astăzi am reuşit să întoarcem. Suntem pe un drum bun. Încercăm să avem acelaşi spirit, aceeaşi atitudine. Mi-a fost frică că o să ne prăbuşim, dar astăzi am avut o reacţie extraordinară. De obicei, când primim gol ne cam prăbuşim.

În general, îmi place să vorbesc despre echipă. Jucătorii remarcaţi o să-i remarcaţi voi, ziariştii. Nu am avut probleme să-l bage pe Bancu, în ultima lună a fost unul dintre cei mai buni şi constanţi jucători de la Craiova. Aveam nevoie de incursiunile lui. Pentru mine, Bancu a făcut un meci bun şi mă bucur pentru el”,
a declarat Cosmin Contra pentru Pro X.

Afla mai multe despre: romaniaisraelcosmin contra 

viewscnt
Articole similare