Selecţionerul echipei naţionale, Cosmin Contra, şi-a felicitat jucătorii pentru victoria obţinută contra reprezentativei din Chile, scor 3-2, dar nu şi pentru evoluţia avută în faţa campioanei Americii de Sud, care a pus probleme serioase în inferioritate numerică.
"N-am făcut un meci foarte bun. E clar că trebuie să felicit băieţii pentru rezultat, nu pentru jocul prestat. Am fost conduşi în zece oameni, ceea ce ne dă de gândit. Victoriile aduc victorii şi sperăm să avem şi în Liga Naţiunilor, dacă jucăm prost, tot acelaşi rezultat. Sperăm să învingem şi Finlanda. Chile este o echipă extraordinară, chiar dacă i s-a luat din merite. Nu degeaba sunt pe locul 9 în lume. Trebuie să analizăm foarte bine acest meci şi să nu mai avem momente de acest gen, în care o echipă în 10 să ne domine cum a făcut-o Chile", a declarat Cosmin Contra.
Pentru România urmează o altă partida amicală, cu Finlanda, care se va disputa pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, marţi, 5 iunie, de la ora 20:30. Selecţionerul spune că în acest joc vor evolua şi fotbaliştii Craiovei, Alex Mitriţă, Alex Băluţă şi Nicuşor Bancu, menajaţi cu Chile.
"Trebuie să pregătim mai bine meciul cu Finlanda, să le oferim o nouă bucurie fanilor şi să avem un joc mai consistent. (n.r. - Jucătorii Craiovei) Au venit după petrecere (n.r. - câştigarea Cupei României), nu am vrut să risc vreo accidentare cu ei. Vor fi disponibili pentru a juca meciul cu Finlanda. Din punctul meu de vedere, nimeni nu este titular la echipa naţională. Ăsta este mesajul meu. Nu pot să mulţumesc toţi cei 24-25 de jucători. Unii rămân fără să joace, dar asta nu înseamnă că pe viitor nu pot să joace şi să ajute echipa naţională", a adăugat selecţionerul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Reprezentativa României a învins, joi, cu scorul de 3-2, selecţionata statului Chile, într-un meci amical disputant pe stadionul Sportzentrum Graz-Weinzodl, din Graz.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.