Ziua Copilului a adus o atmosferă specială în Giuleşti, acolo unde terenul de fotbal a devenit locul unei întâlniri între generaţii. Zeci de copii de la Rapid au avut ocazia să joace împotriva unor nume importante din istoria clubului, precum Nicolae Grigore, Robert Niţă şi Sabin Ilie.
Copiii au învins legendele Rapidului de Ziua Copilului. Sărbătoare pe terenul din Giuleşti
Din tribune, părinţii au urmărit fiecare fază şi au aplaudat evoluţiile celor mici, care au oferit şi surpriza zilei: o victorie cu 2-0 în primul meci.
Pentru câteva ore, stadionul a aparţinut copiilor. Au alergat, au driblat, au râs şi au tratat fiecare fază ca pe o finală. În faţa lor s-au aflat foşti jucători importanţi ai Rapidului, însă emoţiile nu au diminuat spiritul competitiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Meciul foarte greu, aţi văzut, am şi pierdut 2-0. E ceva extraordinar, pentru că vezi bucuria pură a copiilor, vezi satisfacţia asta”, a declarat Nicolae Grigore.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fostul rapidist a vorbit şi despre energia unei zile în care fotbalul a însemnat, înainte de toate, copilărie.
„Câteodată uităm ceea ce înseamnă bucuria adevărată. Ne focusăm pe lucruri care consumă foarte mult timp, ne consumă timp, ne aduce stres şi uităm bucuria aceasta copilărească”, a spus Nicolae Grigore.
Pe teren, duelurile au avut intensitate, iar foştii jucători au intrat în joc fără menajamente. Copiii au răspuns cu entuziasm, curaj şi ambiţie.
„Foarte încrâncenate fazele. Noi suntem rămaşi de la sfertul Eurofantastic. Cu siguranţă majoritatea copiilor vin de la Clubul Rapid sau de la Scoala de Fotbal Rapid, se vede că sunt copii cărora le place fotbalul”, a afirmat Nicolae Grigore.
Robert Niţă a intrat la rândul său în atmosfera creată de cei mici. Pentru copii, palmaresul adversarilor nu a contat, iar fiecare duel a reprezentat încă o ocazie de a visa la tricoul Rapidului.
„E greu, ştii? Ai impresia că poţi, dacă îi vezi pe copiii ăştia. E o mare bucurie pentru ei. Le mulţumim şi părinţilor că au venit”, a declarat Robert Niţă.
Unul dintre puşti a avut chiar un duel mai aprins cu fostul atacant rapidist, care a apreciat imediat atitudinea adversarului său.
„Aşa-i la fotbal. Trebuie agresivitate. E crescut bine. A crescut bine tupeu, agresivitate. Cu mingea ştie. Deci baza e bună”, a spus Robert Niţă.
Pentru Sabin Ilie, confruntarea cu cei mici a reprezentat şi o demonstraţie a diferenţei de energie dintre generaţii.
„Foarte buni. Foarte buni. Se vede că noi am înaintat în vârstă, dar ne-au dominat”, a declarat Sabin Ilie.
Fostul atacant consideră că astfel de evenimente îi apropie pe copii de sport şi îi ajută să aleagă activitatea fizică în locul timpului petrecut în faţa ecranelor.
„Noi ne bucurăm că suntem alături de ei şi le-am mulţumit tuturor copiilor, bineînţeles şi părinţilor. Ne bucurăm că suntem alături de ei şi-i îndrumăm către sport”, a afirmat Sabin Ilie.
Spre finalul evenimentului, discuţiile au ajuns şi la situaţia primei echipe a Rapidului. După un sezon în care aşteptările au fost ridicate, foştii jucători au transmis un mesaj de susţinere pentru club şi suporteri.
„Un suporter adevărat, care iubeşte sportul, fotbalul şi echipa Rapid, nu pleacă niciodată. Din punctul meu de vedere”, a declarat Sabin Ilie.
Robert Niţă priveşte cu optimism către viitor şi către mandatul lui Daniel Pancu.
„Eu spun că anul viitor va fi anul Rapidului şi am mare încredere în Pancu şi în echipă”, a spus Robert Niţă.
De 1 Iunie, în Giuleşti, rezultatul de pe tabelă a contat mai puţin decât emoţia momentului. Copiii au câştigat meciul, părinţii au plecat acasă cu amintiri speciale, iar legendele Rapidului au primit una dintre cele mai frumoase înfrângeri: 2-0 în faţa viitorului.
- Citește și
- Dramă pentru Kevin Keegan. Legendarul englez, dublu câştigător al Balonului de Aur, suferă de cancer în stadiul 4
- OFICIAL | Davide Ancelotti, fiul lui Carlo Ancelotti, a semnat. Va fi antrenorul unei echipe din Liga Campionilor
- LIVE VIDEO | Voluntari - Hermannstadt, de la ora 20:30, pe Orangesport.ro. Returul celui de-al doilea baraj pentru Superliga
- OFICIAL | Lotul naţionalei din Ecuador pentru Cupa Mondială. Nu lipsesc vedetele de la PSG, Arsenal sau Chelsea
- Răzvan Lucescu, despre un moment foarte dificil din viaţa lui Mircea Lucescu: ”Îl simţeam cum se scurge”. Ce anume ”l-a readus la viaţă” | EXCLUSIV
- Marea problemă pe care o are Farul după ce s-a salvat dramatic de la retrogradare: "Nu mai merge treaba aşa. Trebuie să se gândească"
- OFICIAL | Marius Ştefănescu a revenit în România. Unde va evolua jucătorul trecut pe la Sepsi şi FCSB
- OFICIAL | Lotul Australiei pentru Cupa Mondială. Ce jucători fac parte din naţionala ”cangurilor”
- Vot de încredere pentru Daniel Pancu antrenor la Rapid: "Cea mai bună mişcare. A crescut foarte mult"
- ”E o mare ruşine ce se întâmplă cu Steaua”. Ce interes a existat din străinătate pentru clubul din Ghencea: ”Au vrut să ia acţiuni”
- OFICIAL | "Nemuritorul" Ochoa, în lotul Mexicului pentru Cupa Mondială, la 40 de ani!
- Denis Alibec, la Farul şi din sezonul viitor? Verdictul dat în studio, după salvarea "marinarilor" de la retrogradare: "Îţi zic sincer"
- CFR Cluj va anunţa noul antrenor. Lista ardelenilor cuprinde mai multe nume pentru înlocuitorul lui Daniel Pancu
Afla mai multe despre: rapid ziua copilului








