Atacantul formaţiei FC Barcelona, Lionel Messi, a declarat, miercuri seară, că victoria cu Liverpool, scor 3-0, este foarte bună, însă jucătorii catalani nu trebuie să uite că urmează meciul retur, care va fi extrem de greu.
Liverpool a făcut un meci bun până în minutul 75, dar imediat după primul gol al lui Messi jocul ”Cormoranilor” s-a rupt. Starul argentinian a mai marcat o dată până la final iar la ultima fază a meciului Dembele putea face 4-0 dar a tras lamentabil din poziţie ideală.
”Este un rezultat greu de digerat. Am fost în cărţi, ne-am creat câteva ocazii bune, iar dacă marcam chiar aveam şanse serioase la calificare.
Puteam să ne apărăm mai bine la anumite faze, mai ales în ultimele 5, 10 minute când s-a jucat deschis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am vrut să jucăm curajos, în stilul nostru. Ne-a reuşit, dar la final doar statistica şi scorul contează.
Pe Anfield se întâmplă lucruri speciale, aşa că să nu spuneţi niciodată ”niciodată”. Ştim cât de greu ne va fi, ştim ce echipă bună e Barcelona, dar am demonstrat astăzi că ne putem crea ocazii. Ştim că se pot întâmpla lucruri speciale pe Anfield, mai ales în serile europene”, a spus James Milner la finalul meciului.
Meciul retur va avea loc, marţi, 7 mai şi va fi în direct la Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: liverpool, james milner