You are here:

Corona Braşov, vicecampioana României la handbal feminin, renunţă la Liga Campionilor şi optează pentru European League

Corona Braşov, vicecampioana României la handbal feminin, renunţă la Liga Campionilor şi optează pentru European League

Handbal

Comentarii

Vicecampioana a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că se va înscrie în European League, nu în Liga Campionilor, competiţie în care avea dreptul de a solicita participarea. Campioana CSM Bucureşti are asigurată participarea în prima competiţie valorică a continentului.

La conferinţa de presă a participat şi directorul clubului, Bogdan Oancea.

Fosta internaţională Aurelia Brădeanu, care coordonează secţia de handbal la Corona Braşov, a precizat că pentru sezonul următor se intenţionează păstrarea nucleului de jucătoare, alături de care vor veni patru handbaliste străine - Dijana Mugosa, Ruth Francisco Joao, Larissa Araujo şi Tamara Haggerty, plus cinci junioare.

”Echipa va juca în European League în sezonul următor. Deşi clubul are dreptul de a cere participarea în Liga Campionilor, staful tehnic a decis să nu participe anul acesta, motivele invocate fiind lipsa unei săli conforme care să permită evoluţia în faţa fanilor şi un nivel foarte ridicat al Ligii Campionilor, pentru care Corona doreşte să se pregătească solid şi treptat”, a anunţat Brădeanu.

În ceea ce priveşte echipele de volei ale clubului, Marius Laslo, reprezentantul acestora, a precizat: 

”Echipa de volei masculin se află în acest moment într-un stadiu de reconstrucţie, dar se doreşte păstrarea aceluiaşi nivel de performanţă, cu antrenorul italian Maurizio Castellano, care va fi secondat de Florin Bălhăceanu. La feminin, se doreşte rămânerea în partea superioară a clasamentului şi anul următor, iar staful tehnic va rămâne neschimbat”.

Afla mai multe despre: handbaleuropean leagueliga campionilorcorona braşov 

viewscnt
Articole similare