Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, luni, pentru News.ro, că Simona Halep nu a cerut să se desfăşoare într-un loc anume evenimentul în cadrul căruia va prezenta trofeul câştigat la Roland Garros.
“M-a sunat aseară Cosmin Hodor, PR-ul Simonei şi m-a rugat dacă putem să ne implicăm să organizăm un eveniment în cadrul căruia să prezinte trofeul. Dar este exclus ca Simona Halep să fi cerut un loc anume, aşa cum s-a speculat. Am convenit că Arena Naţională este cel mai potrivit loc, evenimentul se poate desfăşura în siguranţă şi nu ar fi ceva organizat în viteză. Asta e tot. Dacă Simona Halep ar fi cerut să organizăm evenimentul pe acoperişul Casei Poporului am fi încercat să-l organizăm acolo, dar nu a cerut. Exact ca la noi, noi nu putem să ne potolim, tot timpul trebuie să fie agitaţie pentru ceva. Eu regret aceste discuţii, dar, încă o dată, Simona Halep nu a cerut un loc anume pentru organizarea acestui eveniment”, a declarat Cosac pentru News.ro.
Primăria Capitalei a refuzat solicitarea Simonei Halep de a se întâlni cu fanii într-o piaţă din Bucureşti, oferindu-i în schimb posibilitatea de a prezenta trofeul câştigat la Roland Garros pe scările exterioare ale Arenei Naţionale, susţine deputatul USR Nicuşor Dan, acuzând că, în timp ce în alte ţări sunt organizate evenimente spectaculoare pentru marii campioni, la noi Primăria Capitalei se mobilizează exemplar pentru mitingul PSD.
După ce iniţial municipalitatea a anunţat că evenimentul dedicat Simonei Halep va avea loc la Arena Naţională, în faţa intrării VIP, municipalitatea a revenit cu noi precizări luni dimineaţă, spunând că ceremonia va avea loc pe stadion. Primăria răspunde acestor acuzaţii şi transmite că nu a refuzat propunerea Simonei Halep de a se întâlni cu fanii, ba chiar a răspuns "prompt”. Totodată, susţine municipalitatea, nu s-a pus problema ca evenimentul să aibă loc în alt spaţiu decât la Arena Naţională.
"Primăria Capitalei a refuzat solicitarea Simonei Halep, campioana României de la Roland Garros, de a se întâlni cu fanii într-o piaţă din Bucureşti. La schimb, Primăria i-a oferit scările exterioare de la Arena Naţională pentru acest eveniment”, scrie deputatul USR Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.
El spune că, în timp ce în alte capitale europene pentru marii campioni sunt organizate întâlniri spectaculoase cu fanii lor în pieţe şi pe străzi, la noi Primăria Capitalei se mobiliează exemplar pentru mitingul PSD şi deschide Arena Naţională pentru manifestări grandioase doar pentru PSD.
"Asta înseamnă să recunoşti valorile şi să le preţuieşti! Şi la noi s-a mobilizat exemplar Primăria Capitalei, dar pentru mitingul PSD. Şi tot pentru PSD, Arena Naţională a fost loc de mari manifestări grandioase. Simonei Halep i-au rezervat doar scările exterioare. Acum înţelegem sistemul de valori al Gabrielei Firea”, a afirmat Nicuşor Dan.
Iniţial, municipalitatea anunţase că ceremonia în cadrul căreia Simona Halep va prezenta fanilor trofeul câştigat la Roland Garros va avea loc la Arena Naţională, în faţa zonei VIP. Luni dimineaţă, Primăria Capitalei a revenit cu precizări, spunând că evenimentul se va desfăşura în interiorul Arenei Naţionale.
De asemenea, instituţia răspunde şi acuzaţiilor, spunând că nu a refuzat propunerea de desfăşurare a evenimenutului la Arena Naţională, ba chiar a răspuns "prompt”.
"Primăria Municipiului Bucureşti dezminte categoric informaţiile vehiculate în mediul online, conform cărora ar fi refuzat aprobarea desfăşurării evenimentului de prezentare a trofeului câştigat de Simona Halep la Roland Garros, în altă locaţie decât Arena Naţională. Pentru corectă informare a opiniei publice va informăm că ieri, în jurul prânzului, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a contactat Primăria Capitalei în vederea organizării împreună a unui eveniment care să marcheze performanţă campioanei Simona Halep. Primăria Municipiului Bucureşti a răspuns prompt acestei propuneri, mai ales că, la iniţiativa Primarului General şi prin votul CGMB, Simona Halep este cetăţean de onoare al Bucureştiului”, transmite Primăria Capitalei.
Reprezentanţii instituţiei mai spun că au stabilit împreună cu Federaţia Română de Tenis că Arena Naţională reprezintă cea mai potrivită locaţie şi că nu s-a pus niciodată problema ca evenimentul să fie organizat în altă parte. De asemenea, municipalitatea acuză că evenimentul acesta este folosit ca instument politic pentru a denigra instituţia.
"Subliniem încă o dată faptul că nu s-a pus în discuţie nici un moment că acest eveniment să se desfăşoare în altă locaţie decât la Arena Naţională şi ne exprimăm regretul că un astfel de eveniment, atât de important pentru România, este folosit că instrument politic cu scopul de a denigra atât instituţia Primăriei Capitalei, cât şi numele primarului general”, spune PMB.
Şi Simona Halep a anunţat evenimentul de pe Arena Naţională, printr-o postare pe Facebook.
"Astă seară, la ora 20.00, la Arena Naţională din Bucureşti. voi prezenta trofeul primit pentru câştigarea primului turneu de Grand Slam, Roland Garros 2018. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere! Vă aştept la Arena Naţională!", a scris liderul WTA.
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Virginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosac, halep, roland garros, arena nationala