Inter Milano a pierdut surprinzător în faţa lui Club Brugge, scor 3-4, şi a retrăit un coşmar din urmă cu peste 15 ani.
De la golul fabulos al lui Stankovic, la umilinţă, cu Schalke
În urmă cu 15 ani şi şase luni, Inter era învinsă de Schalke 04, scor 2-5, chiar pe San Siro, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
Partida a rămas în istorie pentru reuşita spectaculoasă a lui Dejan Stankovic, care a deschis scorul după numai 25 de secunde, cu un voleu de la aproximativ jumătatea terenului, după o degajare cu capul a portarului Manuel Neuer.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chivu, eliminat în meciul în care Inter a fost eliminată ruşinos din UCL. Stankovic marca o bijuterie
Inter, deţinătoarea trofeului la acea vreme, avea însă să sufere una dintre cele mai dureroase înfrângeri europene din istoria clubului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Joel Matip, Raul şi Edu, cu o dublă, alături de autogolul lui Andrea Ranocchia, au adus victoria germanilor. Cristian Chivu, actualul antrenor al lui Inter, era titular în acea partidă şi a fost eliminat în minutul 62.
La 15 ani distanţă, Chivu a retrăit un nou coşmar european pe San Siro, de această dată de pe banca tehnică. Club Brugge s-a impus cu 4-3, după un hat-trick semnat de Nicolo Tresoldi.







