You are here:

Cosmescu a spus ce s-a schimbat la FCSB după revenirea lui Reghecampf: „Toţi sunt bine”

Cosmescu a spus ce s-a schimbat la FCSB după revenirea lui Reghecampf: „Toţi sunt bine”

FCSB

Comentarii

FCSB a găsit ritmul victoriilor după schimbarea de pe banca tehnică, iar Bogdan Cosmescu a identificat un aspect care poate explica transformarea echipei.

Trei victorii consecutive au readus optimismul la campioana României. Succesul cu Rapid, scor 4-1, a atras atenţia asupra progresului formaţiei, care a obţinut anterior rezultate pozitive şi în partidele cu Oţelul şi FC Voluntari.

În opinia lui Bogdan Cosmescu, principalul merit al lui Laurenţiu Reghecampf ţine de pregătirea fizică. Analistul a remarcat inclusiv prestaţia lui Dawa şi a amintit că metodele antrenorului au dat rezultate şi în trecut. Totuşi, capacitatea jucătorilor de a menţine acest nivel va conta pe termen lung.

„Trei săptămâni i-a omorât Reghecampf la pregătirea fizică şi toţi sunt bine. Dawa, care este comisarul-şef în mod normal, a fost impecabil. Nu mai este comisarul-şef pentru că este pregătit fizic. Eu zic că este la fel de bun ca Boutoutaou, dar în altă zonă a terenului.

Rămâne de văzut. Reghe a încercat treburile astea de mai multe ori şi la mai multe echipe. Depinde ce capacitate de stocare au jucătorii ăştia în condiţiile astea fizice. Depinde cum rezistă, dacă se rup. Lui i-a ieşit de minune în primul mandat”, a declarat Bogdan Cosmescu la Prima Sport.

După 13 etape, FCSB a ajuns pe locul şase, iar următoarele meciuri vor arăta dacă seria pozitivă poate continua.

 

Afla mai multe despre: fcsb, cosmescu, reghecampf 

viewscnt
Articole similare