You are here:

Cosmescu e convins că Şumudică pleacă de la Rapid: "După tot ce a zis, dacă mai rămâne, e şmecher rău de tot"

Cosmescu e convins că Şumudică pleacă de la Rapid: "După tot ce a zis, dacă mai rămâne, e şmecher rău de tot"

Rapid

Comentarii

Bogdan Cosmescu este sigur că Marius Şumudică nu va mai continua la Rapid, după ce l-a atacat pe Victor Angelescu imediat după victoria obţinută pe terenul Universităţii Craiova.

"Credeţi că Şumudică mai rămâne la Rapid? Credeţi că mai rămâne după tot ce a declarat despre Angelescu? Dacă rămâne, Şumudică e şmecher tare, e mare de tot.

Vorbesc serios, e şmecher rău dacă rămâne. Mi-a plăcut că Şumudică l-a certat pe Şumudică l-a certat pe Angelescu că nu a fost la Craiova, deci el era obligat să meargă la Craiova.

Mi se pare că s-a ajuns la un nivel... Dacă Şumudică rămâne la Rapid şi în sezonul următor, e tare rău de tot" , a spus Bogdan Cosmescu la Prima Sport.

U Craiova - Rapid 1-2

Universitatea Craiova a fost învinsă FC Rapid cu scorul de 2-1 (0-0), vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a şaptea a play-off-ului Superligii.

Oaspeţii au deschis scorul prin Luka Gojkovic (65), cu un şut din afara careului, după un contraatac care a urmat unei pase greşite a lui Ştefan Baiaram.

Universitatea a egalat la scurt timp, după o serie de erori în defensiva oaspeţilor: Gojkovic a respins greşit, portarul Marian Aioani a făcut şi el o eroare, iar Vasile Mogoş a marcat (69) primul său gol pentru echipa craioveană.

Victoria oaspeţilor a fost adusă de norvegianul Tobias Christensen (83), cu un şut modest din marginea careului, dar la care portarul Laurenţiu Popescu a scăpat mingea printre picioare.

La meci ai asistat 18.717 spectatori.

Universitatea are două înfrângeri consecutive, iar Rapid venea după două eşecuri la rând.

În sezonul regulat, în meciurile directe, la Craiova scorul a fost egal, 1-1, Rapid s-a impus acasă cu 1-0, iar în play-off, Universitatea a câştigat în Giuleşti cu 2-1.

Universitatea Craiova - Rapid 1-2 (0-0), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
Au marcat:
Vasile Mogoş (69) / Luka Gojkovic (65), Tobias Christensen (83)

Afla mai multe despre: sumudicaangelescu 

viewscnt
Articole similare