Bogdan Cosmescu a urmărit şi ultima partidă jucată de naţionala României U21 şi i-a contrazis pe selecţionerii Mircea Lucescu şi Daniel Pancu.
Selecţionerii celor mai importante două naţionale ale României s-au plâns la meciurile din această lună de condiţia fizică a jucătorilor convocaţi la lot.
Imediat după ultimul meci jucat de România la Campionatul European U21, Bogdan Cosmescu a ţinut să-i contrazică pe Lucescu şi Pancu în privinţa pregătirii fizice a fotbaliştilor tricolori.
"Nu înţeleg de ce li se pare lui Daniel Pancu şi lui Mircea Lucescu că nu sunt bine pregătiţi fizic jucătorii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu zic că FCSB a demonstrat că jucătorii sunt bine pregătiţi fizic. Să spui că jucătorii români nu pot alerga? Mi se părea unul dintre puţinele aspecte în care suntem acolo, cât de cât.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În campania de calificare jucam două meciuri în trei zile, iar treaba mergea foarte bine. Cred că sunt mai buni ca noi. Au făcut 2-2 cu Spania" , a spus Bogdan Cosmescu la Prima Sport.
România U21 - Slovacia U21 1-2
Selecţionata României a fost învinsă de Slovacia cu scorul de 2-1 (1-0), marţi seara, la Bratislava, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-21 din Slovacia.
România a încheiat competiţia fără vreun punct, după ce a pierdut la limită toate cele trei partide.
După jocuri apreciate în faţa unei formaţii de top ca Spania şi Italia, tricolorii au făcut un meci modest în faţa echipei gazdă, care a dominat şi a reuşit să evite ultimul loc în grupă.
Echipa antrenată de Daniel Pancu, aflat la primul său meci pe bancă la acest turneu, după ce la primele două a fost suspendat, a părut resemnată şi nu a tras niciun şut la poartă timp de mai bine de o oră.
Slovacii au avut prima ocazie mare de gol în min. 2, când Hindrich l-a blocat salvator pe Kapralik.
În min. 11, gazdele au deschis scorul în urma unei faze fixe: Rigo a executat o lovitură liberă de pe stânga, iar fundaşul Adam Obert a reluat cu călcâiul din 6 metri.
Slovacia a mai avut două oportunităţi în prima repriză, dar Hindrich (21) s-a opus la reluare alui Holly, iar Nebyla (44) a fost contrat la şase metri de Matei Ilie.
Jucătorii noştri nu au jucat mai bine nici după pauză, cei care s-au apropiat de gol fiind tot slovacii, însă Strata a blocat şutul din unghi al lui Kapralik (47).
Suslov a fost protagonist timp de mai multe minute, şuturile sale fiind apărate de Hindrich (52, 61), mai puţin în min. 57, când jucătorul echipei Hellas Verona a marcat cu un şut la colţ de la 25 de metri.
România reuşit să reducă din diferenţă, la primul său şut spre poartă (67), Umit Akdag marcând sub transversală după un dribling scurt, în urma unui corner executat de Rareş Ilie.
Gazdele au mai avut ocazii prin Marcelli (80) şi Rigo (83), dar de fiecare dată Hindrich a intervenit foarte bine.
România a avut chiar şansa egalării (89), dar Matei Ilie a reluat cu capul pe lângă poartă, la cornerul lui Mitrov.
De remarcat că atacantul slovac Timotej Jambor, care aparţine de clubul Rapid Bucureşti, a rămas pe banca de rezerve.
În celălalt meci al grupei, Spania şi Italia au terminat la egalitate, 1-1, la Trnava. Ibericii au deschis scorul prin Jesus Rodriguez (53), dar Niccolo Pisilli (59) a egalat.
Spania a ocupat primul loc în grupă, cu 7 puncte (6-4), urmată de Italia, 7 puncte (3-1), Slovacia, 3 puncte, România, 0 puncte.
Selecţionata de tineret a României a pierdut cu Italia (0-1), Spania (1-2) şi Slovacia (1-2), în Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-21 din Slovacia.
Cel mai bun rezultat al României în cele cinci participări la Campionatul European de tineret (1998, 2019, 2021, 2023, 2025) l-a înregistrat în 2019, când a atins faza semifinalelor, reuşind totodată şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
La ultima ediţie a EURO U21, organizată de România împreună cu Georgia, naţionala de tineret a încheiat pe ultimul loc al grupei din care mai făceau parte Spania, Ucraina şi Croaţia, cu doar un 1 punct.
Afla mai multe despre: lucescu