Selecţionerul echipei naţionale, Cosmin Contra, a dezvăluit cum poate fi învinsă Spania, însă a recunoscut că s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate contra "Furiei Roja"
"Întotdeauna transmit jucătorilor că vreau să câştig meciul, indiferent de adversar. Transmit să intrăm pe teren şi să facem totul pentru a câştiga acel meci. Dacă aş fi mulţumit cu un egal? Trebuie să spun că da. Nu pot să spun că un egal nu ar fi bun.
Clar că este un meci mai special. Pentru mine, toate meciurile la echipa naţională sunt speciale. De câte ori mă aşez pe bancă este un moment special, dar acesta un pic mai special, pentru că Spania este a doua mea casă, familia mea trăieşte la Madrid de foarte mult timp, băiatul s-a născut acolo.
Îi cunosc pe unii dintre jucători. Am jucat împotriva unora, pe unii i-am antrenat este clar că datorită apropierii de fotbalul spaniol este un meci puţin mai special.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Încercăm să egalăm forţele, încercăm să facem un meci perfect din punct de vedere fizic şi tatctic. Ca atitudine, trebuie să fim la nivel foarte mare. Toate aceste trei lucuri coroborate cu o zi mai puţin inspirată a jucătorilor de atac ai Spaniei vor face să avem şansa noastră de a câştiga.
Este clar că Spania va domina meciul, este clar că Spania domină orice adversar. Ştim că vom suferi, ştim că vom avea mult de alergat. Eu cred că dacă vom sta bine tatctic, fizic şi psihic vom fi sută la sută, avem şansa noastră", a declarat Cosmin Contra, la conferinţa de presă.
Partida România - Spania se va disputa joi, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor Euro-2020.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: contra