Sepsi a reuşit să termine neînvinsă meciul de pe teren propriu cu Bodo/Glimt, dar a avut parte de ghinion, întrucât Cosmin Matei (31 de ani) a ieşit accidentat.
Sepsi OSK a încheiat la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2, meciul disputat în compania echipei norvegiene Bodo/Glimt, în manşa tur a play-off-ului pentru grupele Conference League.
Matei a marcat din penalty şi a ieşit în lacrimi de pe teren
Formaţia pregătită de Liviu Ciobotariu a fost condusă de două ori, dar a revenit de fiecare dată cu goluri înscrise din penalty.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prima lovitură de la punctul cu var a fost transformată de Alimi, în minutul 48, iar Cosmin Matei a reuşit să îl învingă pe Haikin de la 11 metri în minutul 81.
Totuşi, după ce l-a ”executat” pe portarul norvegienilor, mijlocaşul român a izbucnit în hotote de plâns, acuzând dureri musculare, imediat după ce a marcat.
Din păcate pentru el, mijlocaşul ofensiv nu a mai putut continua partida şi a fost înlocuit cu Mario Rondon.
Într-un final, rezultatul de egalitate dintre Sepsi OSK şi Bodo/Glimt s-a menţinut până la ultimul fluier al arbitrului, iar calificarea în grupele Conference League se va decide într-un retur extrem de disputat în Norvegia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Meciul de pe terenul celor de la Bodo/Glimt este programat joia viitoare, 31 august.
În vârstă de 31 de ani, Cosmin Matei a ajuns la Sepsi în vara anului 2022 şi a devenit unul dintre jucătorii de bază ai formaţiei din Sfântu Gheorghe, al cărei ”decar” este în acest moment.
Cealaltă reprezentantă din România rămasă în cupele europene, campioana Farul Constanţa, a trecut de finlandezii de la HJK Helsinki, scor 2-1, în prima manşă a play-off-ului Conference League.
Reacţia lui Cosmin Matei
”Am vrut să bat în partea cealaltă, a fost o mişcare necontrolată şi asta a fost. O să iau o pauză serioasă, cât este normal. Doamne ajută, le ţin pumnii băieţilor.
Prima dată vreau să văd rezultatul RMN-ului, poate a fost doar un spasm, habar n-am. Aşa am spus şi data trecută, că poate a fost doar o crampă”, a spus Matei, la finalul partidei.
- Citește și
- Inter, AC Milan şi Napoli, pe urmele titularului din echipa naţională a României: "Interes confirmat"
- Un internaţional român, mutare spectaculoasă la doua clasată din La Liga. Transferul, iminent
- N-a mai jucat în campionat de peste un an, dar câştigă un salariu impresionant! Cine este fostul jucător de la FCSB care nu mai prinde nici lotul, dar e plătit regeşte
Afla mai multe despre: sepsi, cosmin matei, conference league