Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a publicat, joi, un mesaj pe pagina de Facebook în care i-a mulţumit lui Cosmin Olăroiu (52 de ani), fostul antrenor al roş-albaştrilor, pentru că i-a dat voie lui Eugen Nae să vină să stea pe banca tehnică la meciul cu CS Mioveni, din etapa a 12-a a Ligii 1, cât Edi Iordănescu este infectat cu COVID-19.
Cosmin Olăroiu şi-a lăsat un om din staff să stea pe banca FCSB la meciul cu CS Mioveni: "Mulţumim pentru ajutorul necondiţionat"
FCSB a devenit un adevărat focar de COVID-19 înaintea meciului cu CS Mioveni. În pauza pentru meciurile echipei naţionale, Edi Iordănescu şi o parte din stafful său, dar şi mai mulţi jucători, s-au infectat cu COVID-19 şi vor lipsi de la partida cu CS Mioveni. Astfel, FCSB a căutat un om care să stea pe bancă la această partidă şi l-a găsit în persoana lui Eugen Nae, fostul jucător şi antrenor de portari al roş-albaştrilor.
Eugen Nae face, de obicei, parte din stafful lui Cosmin Olăroiu, cu care a câştigat titlul şi Cupa în China, cu Jiangsu Suning. Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a ţinut să transmită un mesaj de mulţumire lui Oli, pentru că a fost de acord, şi lui Nae pentru ajutorul pe care-l va da la meciul de la Buzău cu CS Mioveni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Mulţumim din suflet lui Oli pentru ajutorul necondiţionat oferit şi lui Eugen Nae care mâine îşi va suplini prietenul (şi fostul coleg)", a scris Mihai Stoica într-un mesaj pe pagina de Facebook.
Eugen Nae a fost antrenor de portari la FCS între 2010 şi 2011, apoi între 2012 şi 2013.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cosmin olaroiu, fcsb, eugen nae, antrenor, banca, ajutor, mihai stoica, mesaj