Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a decis mai multe măsuri, între care şi susţinerea financiară pe toată perioada până la JO din 2021 a celor 59 de sportivi deja calificaţi. De asemenea a fost numit şi şeful misiunii olimpice a României la Tokyo, Florin Mişcă, secretar general adjunct al COSR.
În conformitate cu hotărârile CIO şi cu noile măsuri adoptate de către grupul de lucru al forului internaţional privind principiile sistemului de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, toţi sportivii care şi-au câştigat calificarea şi toate locurile cotă obţinute de fiecare Comitet Olimpic Naţional rămân valabile.
România are în prezent 59 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, din 12 discipline sportive: înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică, baschet 3x3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box.
”COSR îi va susţine financiar pe toţi sportivii din loturile olimpice de seniori cu obiectiv JO Tokyo 2020, dar şi pe cei din loturile olimpice de tineret cu perspectivă intermediară de calificare la JO Tokyo 2020 şi cu obiectiv principal JO Paris 2024. Această finanţare a fost aprobată de către Comitetul Executiv al COSR. Finanţarea a fost aprobată ţinând cont de recomandările Comisiei Tehnice Olimpice şi Pentru Sportul de Performanţă care a cerut adaptarea antrenamentelor conform acestei perioade de necesitate în care se află România. Primele de lot olimpic au fost diminuate cu 25 % pe toată perioada stării de necesitate pentru sportivi şi plafonate pentru antrenorii principali la nivelul celui mai bun sportiv aflat în pregătire”, a precizat Mihai Covaliu, preşedintele COSR.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Toate programele susţinute şi derulate de către COSR vor continua, dar cu o ”excepţie” şi anume cea privind finanţarea pentru Centrele Naţionale Olimpice pentru Juniori şi Bursele Olimpice Pentru Juniori.
”Independent de voinţa COSR, din cauza închiderii şcolilor şi a unităţilor de cazare şi alimentaţie, necesare derulării activităţii, s-a oprit finanţarea pentru Centrele Naţionale Olimpice pentru Juniori şi Bursele Olimpice Pentru Juniori. Doar pe perioada stării de necesitate şi cu reluarea activităţii în momentul când acest lucru va fi posibil”, mai transmite COSR.
În condiţiile amânării cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, COSR a decis continuarea programului SAMURAI, până la terminarea contractelor în derulare urmând a reanaliza programul în funcţie de impactul financiar pe care această perioadă îl va avea asupra resurselor forului olimpic. Programul se adresează celor care au şanse la a câştiga o medalie pentru Team Romania la Tokyo.
De asemenea, în aceeaşi şedinţă, a fost desemnat, prin vot unanim, şeful misiunii României la JO de la Tokyo - Florin Mişcă, secretar general-adjunct al forului olimpic român.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
S-a mai decis amânarea Adunării Generale Ordinare a COSR, stabilită iniţial pentru finalul lunii aprilie, până la o dată în care măsurile restrictive impuse de starea de urgenţă o vor permite.
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc între 23 iulie – 8 august 2021 şi vor purta titulatura JO 2020, chiar dacă a fost amânată competiţia olimpică din cauza pandemiei Covid-19 la nivel global.
Afla mai multe despre: cosr