You are here:

Costel Gâlcă, revenire după 6 ani!? E destinaţia preferată a antrenorului. Vestea primită de CFR Cluj

Costel Gâlcă, revenire după 6 ani!? E destinaţia preferată a antrenorului. Vestea primită de CFR Cluj

Stranieri

Comentarii

România poate avea, din nou, un antrenor în Spania. Presa din Danemarca susţine că tehnicianul Constantin Gâlcă poate ajunge în ţara în care a mai antrenat-o pe Espanyol. CFR Cluj s-ar afla printre echipele interesate de fostul principal de la FCSB.

Constantin Gâlcă se desparte de Vejle după doi ani, în care a promovat cu echipa în prima ligă şi a evitat retrogradarea în acest sezon. În acest moment, fostul tricolor are mai multe variante pentru a-şi continua cariera, după ce mai prins experienţă în străinătate. 

Costel Gâlcă poate reveni în Spania, destinaţia preferată!

Constantin Gâlcă s-a despărţit de Vejle, după ce a fost cel mai logeviv antrenor al clubului de la Ole Fritsen, cel care a plecat în 1999. De asemenea, românul este primul tehnician care a reuşit să o menţine pe Vejle în prima ligă, în acest secol. 

Ajuns la final de mandat cu echipa daneză, antrenorul îşi caută următoarea destinaţie. Printre echipele interesate de el ar fi şi CFR Cluj. Campioana României e aproape de despărţirea de Edi Iordănescu, iar conducerea ia în calcul mai multe variante, pentru a ataca grupele unei competiţii europene, dar şi un nou titlu în Liga 1. 

"Feroviarii" au concurenţă după ce au câştigat campionatul. Presa daneză care a stat de vorbă cu Constantin Gâlcă susţine că destinaţia probabilă a antrenorului român e Spania, acolo unde a activat ca jucător şi antrenor. 

"Sunt în discuţii cu câteva cluburi, dar nimic nu stabilit, încă", a declarat tehnicianul pentru Fyens.dk

În urmă cu câteva zile, Gâlcă explica de ce nu a mai continuat cu actualul club: "Au existat câteva lucruri despre lotul de jucători şi despre facilităţi cu care nu am putut fi de acord".

Inclusiv Vejle anunţa că fostul component al naţionalei României s-ar putea îndrepta către o altă echipă, dar din Danemarca. 

Constantin Gâlcă, ultimul antrenor care a luat titlul la FCSB

Echipa lui Gigi Becali se chinuie de şase ani să câştige campionatul în România. În 2015, cu Gâlcă pe bancă, clubul cucerea toate trofeele interne, titlul, Cupa României, Cupa Ligii şi Supercupa României. 

După o neînţelegere cu Gigi Becali, principalul a făcut pasul la Espanyol, în La Liga, în 2015 unde a stat doar câteva luni. Mallorca, Espanyol, Villarreal, Real Zaragoza, Almeria şi Gimnàstic de Tarragona sunt echipele din Spania pentru care a evoluat ca jucător. 

 

Afla mai multe despre: costel galcaconstantin galcacfr clujcostel galca cfr clujcostel galca spania 

viewscnt
Articole similare