Neman 2 şi Rukh Brest îşi dau întâlnire în etapa a opta a competiţiei destinate echipelor satelit din Belarus.
Partida din Vysshaya Liga Reserve este programată la ora 14:00. Tot astăzi, Slavia Mozyr 2 o întâlneşte pe Zhodino 2. Gazdele au început foarte bine campionatul. În primele şapte etape, Neman Grodno 2 a reuşit să se impună de cinci ori şi să se instaleze pe podiumul din Vysshaya Liga Reserve. În acest sezon, galben-verzii au pierdut doar o dată, dar acel eşec a fost unul extrem de usturător. Liderul ierarhiei, Dinamo Minsk, a învins-o cu scorul de 5-0 pe Neman 2.
Cu ajutorul ponturilor din articolele noastre, puteţi da marea lovitură transformând bonusuri pariuri în bani reali direct în balanţa voastră din cont.
Cota 2 la pariuri, 8 mai 2020
În ciuda acelei înfrângeri, gazdele de azi şi-au revenit şi au continuat competiţia cu două victorii importante, ambele obţinute cu acelaşi scor, 2-1, în faţa lui Energetik şi a lui BATE Borisov. Forma bună face ca Neman Grodno 2 să ţină aproape de primul loc. Liderul Dinamo Minsk 2 este doar trei puncte în faţa gazdelor de azi. În această competiţie, doar şase echipe au primit mai puţine goluri decât Neman până acum, zece. De cealaltă parte Rukh Brest 2 s-a descurcat nesperat de bine. Are 15 puncte până acum şi se situează pe locul 5, la egalitate cu Isloch. Golaverajul oaspeţilor este pozitiv, 16 goluri marcate şi şapte încasate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În fiecare săptămână, cele mai profitabile bonusuri casino şi cele mai tari oferte vă sunt prezentate în articolele noastre speciale.
Cota 2 la pariuri, 8 mai 2020
În a doua jumătate a clasamentului, Slavia Mozyr 2 primeşte vizita lui Zhodino 2. Gazdele au înregistrat cinci meciuri fără victorie, dintre care patru înfrângeri şi un egal, fiind pe locul 14, cu 4 puncte, singurul succes fiind înregistrat în chiar prima etapă a campionatului. De cealaltă parte, Zhodino 2 stă ceva mai bine. Este pe locul 8 în Vysshaya Liga Reserve. Oaspeţii au 11 puncte câştigate în şapte etape din trei victorii, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri. În ceea ce priveşte goalverajul, Zhodino 2 a marcat opt goluri şi a înacasat şapte.
- Neman 2 - Rukh Brest 2 1 @ 1.70
- Slavia Mozyr 2 - Zhodino 2 X2 @ 1
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cota 2