Unul dintre titularii naţionalei României a primit o veste excelentă chiar în ziua meciului cu Bosnia, din debutul preliminariilor Cupei Mondiale de la anul.
Schimbare în topul celor mai bine cotaţi fotbalişti români din prezent
Andrei Raţiu este unul dintre jucătorii extrem de importanţi în care Mircea Lucescu îşi pune baza pentru calificarea naţionalei României la Campionatul Mondial.
Fundaşul dreapta are un sezon de vis la echipa sa de club, Rayo Vallecano, în campionatul Spaniei. Acesta a impresionat atât cu aportul său ofensiv, cât şi cu abilităţile sale defensive.
Din punctul de vedere al reazilărilor sale ofensive, cel mai important este golul său marcat în poarta celor de la Sevilla (1-1), care a fost nominalizat pentru titlul de cel mai frumos al lunii în La Liga.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ca o consecinţă a prestaţiilor sale remarcarbile, valoarea lui Andrei Raţiu aproape că s-a dublat, după ultima actualizare din campionatul Spaniei, pe site-ul de specialitate Transfermarkt.com.
Concret, noua cotă de piaţă a fundaşului lateral român este de 12 milioane de euro, care a crescut de la 7, cât valora până în acum.
Aşadar, conform noii actualizări, Andrei Raţiu a devenit al treilea cel mai valoros jucător român în activitate. Primul este Radu Drăguşin, de la Tottenham, cu 25 de milioane de euro. Accidentat, acesta nu a putut fi convocat la acţiunea României din această lună.
Iar al doilea în topul celor mai bine cotaţi tricolori este Dennis Man, de la Parma, cu 17 milioane de euro, prezent, la fel ca Raţiu, în lotul naţionalei pentru meciurile cu Bosnia şi San Marino.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- NEWS ALERT | Veşti groaznice despre starea lui Bîrligea. Anunţul făcut de FRFdespre ”controlul medical efectuat în această dimineaţă”
- Panama a învins surprinzător SUA şi s-a calificat în finala Ligii Naţiunilor CONCACAF. Pe cine întâlneşte în ultimul act
- UEFA a decis! Istvan Kovacs a primit un nou meci european, după prestaţiile bune din ultima perioadă
Afla mai multe despre: andrei ratiu, echipa nationala, rayo vallecano, stranieri, la liga