You are here:

Craiova a urcat pe primul loc în Superliga, dar Coelho îşi atenţionează jucătorii: ”Nimeni nu câştigă campionatul în decembrie”

Craiova a urcat pe primul loc în Superliga, dar Coelho îşi atenţionează jucătorii: ”Nimeni nu câştigă campionatul în decembrie”

Superliga

Comentarii

Filipe Coelho, antrenorul Universităţii Craiova, a vorbit despre partida pe care echipa sa a câştigat-o fără drept de apel, scor 5-0, împotriva celor de la Csikszereda, în ultimul meci al anului 2025 în Superliga.

După 35 de ani Universitatea Craiova termină prima parte a campionatului pe primul loc din Superligă. Luni seara, în Bănie, elevii lui Coleho nu au avut probleme cu Csikszereda, chiar dacă oaspeţii au încercat, timid, în minutul 8, prin Eppel, să pună în pericol poarta oltenilor.

Scorul a fost însă deschis de tânărul David Matei, aflat la primul său gol în prima ligă. Matei a înscris în minutul 18, din pasa lui Baiaram, iar după şapte minute craiovenii au trimis în plasă, prin Baiaram, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid.

David Matei a făcut dubla, în minutul 34, din assistul lui Etim, pentru ca scorul pauzei să fie stabilit de Carlos Mora, cu golul său din pasa lui Baiaram, în minutul 40. În partea secundă gazdele nu au mai forţat şi au mai înscris de două ori, ambele reuşite prin Al Hamlawi, în minutele 70 şi 86, iar Universitatea Craiova s-a impus cu 5-0 în faţa celor de la Csikszereda.

Oltenii au profitat de şansa ivită şi au trecut pe primul loc al Superligii, peste Rapid, iernând pentru prima oară după 35 de ani pe prima poziţie a clasamentului.

Ierarhia la vârf e strânsă, Craiova fiind prima, cu 40 de puncte, urmată de Rapid (39 de puncte), FC Botoşani (38) şi Dinamo (38 de puncte).

Acestea sunt echipele care, cel puţin pe hârtie, nu mai pot pierde calificarea în play-off. Pentru celelalte două locuri luptă FC Argeş, care e pe locul 5 (34 de puncte), Oţelul (33 de puncte), U Cluj (33 de puncte), UTA Arad (32 de puncte) şi FCSB (31 de puncte).

Fiilipe Coelho este mulţumit de felul în care Craiova a terminat 2025, dar trage un semnal de alarmă

”Da, am terminat anul pe primul loc, dar nimeni nu câştigă campionatul în decembrie. Nimeni nu retrogradează în decembrie. 

Am făcut o treabă destul de bună în cele 9 partide, mai ales că au fost şi multe deplasări. A călători, a juca din trei în trei zile, nu e uşor. Trebuie să muncim şi mai mult, să fim profesionişti.

Uneori, am jucat mai bine, alteori, mai rău, dar una peste alta am păstrat o linie. Sunt multe echipe bune în SuperLiga, antrenori pe măsură, deci lupta se va da în continuare.

A fost destul de greu şi pentru cei din jurul echipei”, a spus Filipe Coelho, după Craiova - Csikszereda 5-0.

 

Afla mai multe despre: superligacraiovacsikszereda 

viewscnt
Articole similare