Craiova îşi plânge un erou. Cele trei capitole ”maxime” din cariera legendară a lui Nae Ungureanu

În dimineaţa zilei de 28 august 2026, fotbalul românesc şi-a mai pierdut o valoare. Nicolae ”Nae” Ungureanu, fundaşul stânga de fier al ”Craiovei Maxima”, şi-a dat ultima suflare la vârsta de 69 de ani. Cariera sa glorioasă a fost completată de capitolele remarcabile de la Steaua şi naţionala României.

În istoria fotbalului românesc, puţini jucători au definit spiritul de sacrificiu şi constanţa la cel mai înalt nivel aşa cum a făcut-o Nae Ungureanu. Valoarea sa imensă s-a materializat într-un palmares uriaş: patru campionate şi patru Cupe ale României.

Într-o perioadă în care jucătorii de astăzi sunt departe de performanţele şi dăruirea generaţiilor din trecut, o astfel de incursiune în istorie ne prinde bine. Ea ne aminteşte de nivelul înalt pe care fotbalul nostru îl avea odinioară şi de valoarea reală a marilor noştri campioni.

Nae Ungureanu este unul dintre ei. Născut şi crescut chiar în Craiova, în luna octombrie a lui 1956, micul juvet a descoperit fotbalul în cel mai simplu mod cu putinţă. În copilărie, el a bătut mingea pe maidanele şi străzile oraşului natal.

Într-o epocă în care selecţia se făcea direct dintre blocuri, calităţile sale fizice naturale i-au deschis rapid drumul către fotbalul organizat. În anul 1973, clubul CSŞ Craiova l-a legitimat ca junior, iar ulterior el a trecut la seniorii echipei Electroputere Craiova, în Divizia B.

Momentul său de aur din Craiova Maxima

În meciul tur de la Craiova, toscanii conduceau periculos. În minutul 55, Nae a declanşat o remontada istorică. A prins un şut violent de la distanţă care a catapultat mingea în plasă. Ocazie cu care a restabilit egalitatea şi a deschis calea spre o victorie legendară cu 3-1.

Ulterior, defensiva de granit din care Ungureanu făcea parte a rezistat eroic în faţa unor mari forţe ale continentului. Francezii de la Girondins de Bordeaux, cu vedete de talie mondială precum Jean Tigana sau Alain Giresse, au fost eliminaţi în optimi după un meci retur electrizant prelungit în Bănie.

În sferturi, germanii de la Kaiserslautern s-au înclinat şi ei pe Stadionul Central, unde Nae a făcut un meci fără eroare şi i-a oferit libertate colegului său de pe flancul drept, Nicolae Negrilă, să urce şi să înscrie golul calificării.

Visul frumos s-a oprit dramatic în semifinale, după două remize extrem de strânse cu Benfica Lisabona (0-0 în deplasare şi 1-1 acasă). Oltenii au fost eliminaţi fără înfrângere, din cauza golului primit pe teren propriu, însă acea generaţie magică intrase deja definitiv în istorie.

Momentul EURO 1984 cu România

Performanţele remarcabile de la echipa de club, alături de statutul său de cel mai bun fundaş stânga din campionatul intern, l-au transformat rapid pe Nae Ungureanu în piesa de rezistenţă a selecţionerului Mircea Lucescu pentru acea poziţie şi la naţionala României.

După o campanie de calificare de infarct, în care tricolorii au lăsat acasă deţinătoarea titlului mondial, Italia, reprezentativa noastră a obţinut biletul pentru Campionatul European din 1984, găzduit de Franţa.

Acolo, România a fost aruncată direct în ”grupa morţii”, o veritabilă elită a fotbalului mondial, alături de Spania, Germania de Vest şi Portugalia.

Nae Ungureanu a fost unul dintre puţinii fotbalişti români integralişti în toate cele trei meciuri de la turneul final, unde a adunat 270 de minute de un efort fizic şi psihic uriaş.

Cu o disciplină tactică exemplară şi un calm imperturbabil, el s-a duelat direct cu cele mai mari extreme ale Europei. În meciul de debut împotriva Spaniei (1-1), disputat la Saint-Etienne, a fost de netrecut. Aceeaşi siguranţă defensivă a caracterizat, de altfel, întreaga linie de fund a tricolorilor.

Cea mai grea misiune a venit însă în duelul cu Germania de Vest (1-2), unde Nae a avut sarcina de a-l ţine din scurt pe legendarul atacant Karl-Heinz Rummenigge, dublu câştigător al Balonului de Aur.

Ungureanu s-a ridicat la înălţimea evenimentului şi a oferit o replică dârză prin tackling-uri precise şi un plasament defensiv impecabil.

Deşi România a pierdut în cele din urmă la limită în faţa Portugaliei (0-1), primind gol pe final de meci, EURO 1984 a reprezentat consacrarea definitivă a lui Nae Ungureanu pe plan internaţional.

El a demonstrat că poate performa la acelaşi nivel şi în tricoul echipei naţionale, aşa cum o făcea în echipamentul Craiovei în Divizia A sau în cupele europene. A arătat că se poate lupta fără complexe cu absolut orice mare vedetă a lumii.

Steaua, pasul maturităţii

Maturitatea sportivă deplină şi valoarea sa incontestabilă l-au propulsat pe Ungureanu, în anul 1987, în curtea unei alte mari forţe a vremii: Steaua Bucureşti.

Trecerea în Capitală nu a fost doar o schimbare de tricou, ci ocazia de a-şi îmbogăţi vitrina personală cu noi trofee strălucitoare şi de a atinge cel mai înalt punct posibil la nivel de club în fotbalul mondial.

În tricoul roş-albastru, el a adăugat palmaresului său impresionant încă două titluri de campion al României (în sezoanele 1987-1988 şi 1988-1989) şi alte două Cupe ale României (în 1988 şi 1992), devenind unul dintre cei mai decoraţi fotbalişti din istoria ţării.

Integrat imediat într-o maşinărie defensivă perfectă, condusă de Anghel Iordănescu, Nae a format o linie de netrecut alături de Dan Petrescu, Ştefan Iovan şi Adrian Bumbescu.

Apogeul acestei extraordinare perioade s-a consumat pe data de 24 mai 1989, în finala Cupei Campionilor Europeni disputată pe legendarul stadion Camp Nou din Barcelona.

Steaua Bucureşti înfrunta colosul AC Milan, o echipă considerată de mulţi specialişti drept una dintre cele mai bune din întreaga istorie a fotbalului mondial.

Nae Ungureanu a fost trimis titular pe flancul stâng şi a primit probabil cea mai ingrată şi dificilă misiune din întreaga sa carieră: să-l oprească pe genialul Ruud Gullit, care evolua într-o conexiune perfectă cu partenerul său din atac, Marco van Basten.

În acea seară catalană, olandezii zburători ai Milanului au prins o formă de-a dreptul extraterestră. Italienii s-au impus clar, scor 4-0, însă Ungureanu a luptat până la ultima picătură de energie, refuzând să capituleze spiritual în faţa asaltului continuu.

Peste ani, Nae avea să recunoască cu fair-play că acel Milan condus de Arrigo Sacchi a fost o forţă de neoprit. Cu toate acestea, performanţa de a juca o finală de Cupa Campionilor Europeni, alături de numărul impresionant de trofee interne cucerite cu cele mai mari două forţe ale vremii, a pecetluit destinul lui Nae Ungureanu ca fiind cel al unui uriaş de neatins.

El a demonstrat că, indiferent de miza jocului sau de calibrul stelar al adversarului, inima sa de fotbalist a bătut mereu în acelaşi ritm: cu demnitate, curaj şi o loialitate profundă faţă de culorile echipei şi faţă de dreptunghiul verde.

Afla mai multe despre: craiova, craiova maxima, nae ungureanu, special, cupa uefa, steaua, romania