You are here:

Craiova nu e speriată de Anderlecht! ”Nu sunt la cei mai înalţi parametrii!” Anunţul categoric al lui Sorin Cârţu

Craiova nu e speriată de Anderlecht! ”Nu sunt la cei mai înalţi parametrii!” Anunţul categoric al lui Sorin Cârţu
Comentarii

Sorin Cârţu, oficialul din Bănie, are încredere în echipa lui, după tragerea la sorţi din Conference League.

Craiova este determinată se ajungă până la urmă în grupele unei competiţii europene. Primul obstacol este meciul din turul 2 preliminar Conference League, contra lui KF Laci, locul 4 în Albania sezonul trecut. 

Dacă va trece de albanezi, Craiova poate juca în următorul act al competiţiei cu belgienii de la Anderlecht, echipa care valorează 100 de milioane de euro. Chiar şi aşa, pe Sorin Cârţu nu îl sperie cotele jucătorilor din Belgia. 

 Anderlecht nu este la cei mai înalţi parametrii, nu e un adversar cum au fost Leipzig sau Milan!

”Am văzut că jucăm cu Anderlecht. Este atipic să vorbim despre Anderlecht înainte să jucăm cele două meciuri cu Laci. Sunt destul de dificile. Poate ar fi bine dacă echipa s-ar gândi la Anderlecht ca un stimulent major pentru partidele astea două, cu Laci. Ar fi bine să îşi propună să aibă loc această întâlnire.

Este o echipă cu un statut aparte în fotbalul european, de mare tradiţie, şi foarte valoroasă. E bine să îţi măsori forţele, să vezi care îţi este stadiul de exprimare. Cel mai bun prilej este cu echipe de valoare. Anderlecht nu este la cei mai înalţi parametrii, nu e un adversar cum au fost Leipzig sau Milan, dar e un adversar care poate să reprezinte o reţetă financiară deosebită”, a declarat Sorin Cârţu, pentru Antena Sport.

Sezonul trecut, Universitatea Craiova a fost eliminată surprinzător de Lokomotiv Tbilisi, iar Sorin Cârţu nu poate permite ca istoria să se repete şi în acest an. 

 Ceea ce se întâmplă pe teren e altceva!

”Cu Laci, suntem echipa superioară, dar calculele hârtiei sunt într-un fel, ceea ce se întâmplă pe teren e altceva. În primul rând, dacă vrei să arăţi ceva, trebuie să demonstrezi pe teren. Este timpul să ştergem impresia proastă de anul trecut. Ăsta este primul prilej, să trecem de albanezi şi pe urmă mai vedem. S-a întâmplat ce s-a întâmplat anul trecut, trebuie să tratezi cu mare seriozitate. Mai ales că returul se va juca fără spectatori”, a mai spus Sorin Cârţu.

Echipa din Bănie va zbura, marţi, cu un charter, pe ruta Craiova – Tirana, iar apoi va merge cu un autocar în localitatea Elbasan, unde joi, va juca contra lui KF Laci, partida din turul 2 preliminar Conference League, de la ora 20:00. 

Returul partidei se va juca pe 29 iulie, la Craiova, cu porţile închise. În cazul în care oltenii vor trece de KF Laci, ei ar putea juca cu: Dundalk (Irlanda) / Levadia Tallinn (Estonia), Hafnarfjördur (Islanda) / Rosenborg (Norvegia) sau pe Anderlecht Bruxelles (Belgia). Meciurile din turul 3 preliminar Conference League se vor disputa pe 5 şi 12 august.

Afla mai multe despre: craiova-cârţu-conferenece league 

viewscnt
Articole similare