Craiova a reuşit să câştige din nou Cupa României, după 2-0 cu Hermandstadt şi oltenii au pus astfel capăt unei aşteptări de 25 de ani. Băluţă s-a născut în anul în care Craiova reuşea să câştige ultima Cupă.
Alexandru Băluţă şi-a trecut în palmares primul trofeu din carieră, Cupa României. Este pentru prima dată când Craiova câştigă Cupa în ultimii 25 de ani, vârstă pe care o are şi Băluţă. Atacantul Craiovei este foarte fericit pentru această coincidenţă:
”Se pare că atunci m-am născut. Am muncit mult să câştigăm acest trofe. Trebuie să continuăm ca şi până acum. Am aşteptat cu nerăbdare acest meci, nu mai aveam stare în camera de hotel. Ne tot puneam întrebări despre cum o să fie. A fost un mic mai greu la început, a fost încărcătură mare. Importan este că ne-am ajutat între noi, pentru mine a contat mai puţin să înscriu, am vrut să joc pentru echipă. Am întâlnit o echipă bună, o echipă organizată. Au fost momente în care ne-au pus probleme, dar valoarea a făcut diferenţa”, a declarat Băluţă pentru Telekom Sport.
La rândul său, Alex Mitriţă spune că visul său era să câştige un trofeu cu CS U Craiova: ”Este un vis devenit realitate. Am făcut un lucru extraordinar să aducem după 25 de ani un trofeu la Craiova. Încă nu-mi dau seama ce am realizat, sunt foarte fericit. Tot ce vreau este să mă duc acasa, să mă bucur de acest trofeu şi apoi să vin la echipa naţională, ne aşteaptă două meciuri foarte grele. Presiunea a fost pe noi, că n-am mai câştigat Cupa de 25 de ani. Îi mulţumesc domnului Mangia extrem de mult, deoarece am avut o perioadă foarte grea când am venit din Italia, am avut nevoie de adaptare, dar dânsul mi-a dat multă încredere”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cs u craiova, hermanndstadt, cupa romaniei, alex baluta