Dinamo porneşte noul sezon competiţional cu multe probleme financiare încă neachitate.
În ciuda datorilor pe care le are echipa lor, suporterii din DDB sunt optimişti şi cred că totul se va rezolva spre binele formaţiei din Ştefan cel Mare.
DDB a anunţat că Dusan Uhrin, antrenorul care a salvat clubul de la retrogradare anul acesta, va continua şi sezonul următor şi că clubul va merge în cantonament în Turcia unde va întâlni, într-un amical, renumita formaţie Galatasaray.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Comunicatul DDB de azi:
„Suporteri, Dinamo, viaţă!
DDB - DINAMO - GALATA
Ne dorim enorm să vă dăm veşti bune despre Dinamo. Asta ar ajuta mult şi programul, veştile bune dau încredere, creează entuziasm, am atrage şi mai mulţi oameni lângă noi.
Însă e o mică “problemă”: valorile DDB. Prima dintre acestea este ONESTITATEA. Sigur că putem masca dificultăţile, evident că putem farda obstacolele, avem în echipă oameni care se pricep la comunicare, în marea de probleme care alcătuiesc realitatea zilnică a lui Dinamo am găsi două chestii cu care am putea transmite optimism, le-am umfla măiestru din vorbe şi astfel am transforma optimismul în entuziasm chiar. Exemple!? OK.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(1) Uhrin, profesionistul desăvârşit, omul care ne-a salvat şi care rămâne alături de noi se întoarce din vacanţă şi dăm drumul la treabă.
2) Indiferent de nenorociri anunţate în media, echipa se reuneşte pe 15 şi pleacă în Turcia.
3) Dinamo se va pregăti pentru noul sezon cu stil, vom întâlni pe Galatasaray în cantonament, genul de adversar la care alte echipe doar visează. Şi lista poate continua, credeţi-ne pe cuvânt, nu e totul chiar atât de negru! Ştim să îndulcim otrava până în punctul în care ar savura-o şi un chimist absolvent la Harvard. Atât că DDB este despre altceva!
Programul DDB este creat de peluza care dă mereu tonul în peisajul ultra din ţară.
DDB a ajuns la 15.243 de cotizanţi, cel mai mare proiect socios din Europa de Est.
Despre DDB scrie des şi presa din străinătate, nu doar (zilnic) a noastră.
Programul DDB îşi ţine clubul în viaţă de 2 ani, lucru nemaintâlnit în lume, vreodată.
DDB este programul devenit un brand.
Indiferent cine mai anunţă astăzi “dezastrul”, “prăbuşirea”, “moartea”, nu uitaţi că Dinamo este încă aici şi rezistăm.
Asta pentru că DDB este cu şi despre “CÂINI”!
DDB înseamnă curaj, asumare, responsabilitate, onestitate, suferinţă şi forţă.
În DDB sunt cei mai înverşunaţi dintre noi
DDB NU VA CEDA NICIODATĂ. NICIODATĂ!
indiferent ce vine înspre Dinamo odată ce se deschid porţile arenei.
VOM LUPTA PÂNĂ LA ULTIMA SUFLARE
NE VOM RIDICA UNII PE ALŢII DIN TĂRÂNĂ
NE VOM ŞTERGE SÂNGELE CU MÂNA STRÂNSĂ LA CAPĂT ÎN PUMN
ŞI VOM CONTINUA SĂ LOVIM ÎNAPOI
PÂNĂ LA CAPĂT. PÂNĂ ÎN PÂNZELE ALBE.
PÂNĂ LA MOARTE ŞI DINCOLO DE EA, DINAMO!
TE IUBIM! SUNTEM AICI, UMĂR LÂNGĂ UMĂR, ÎNLĂNŢUIŢI!
Traversăm vremuri grele, fraţilor, trebuie să fim pregătiţi!
1 bilet fiecare, măcar! Clubul are nevoie de bani, ca de aer”
Afla mai multe despre: dinamo, ddb, dusan uhrin