EHF a anunţat luni noile regulamente pentru Liga Campionilor şi European League, competiţii care se vor extinde din sezonul 2026–2027 la 24, respectiv 32 de echipe. Conform clasamentului pe naţiuni, România va avea dreptul de a înscrie o echipă în Liga Campionilor şi două în European League.
Potrivit distribuţiei locurilor publicate de EHF, primele 10 federaţii din clasamentul Ligii Campionilor au garantată prezenţa în competiţie. România ocupă locul 7, fiind devansată de Germania, Spania, Franţa, Danemarca, Polonia şi Ungaria, iar în urma sa clasându-se Portugalia, Croaţia şi Norvegia.
Clasamentul este realizat pe baza punctelor acumulate în sezoanele 2022–2025, iar fiecare dintre cele 10 federaţii poate solicita promovarea a până la două echipe din European League în Liga Campionilor. Numărul maxim de formaţii acceptate dintr-o singură ţară în sezonul 2026–2027 va fi de opt, decizia finală urmând să fie luată de EHF după încheierea perioadei de înscrieri, existând şi posibilitatea acordării unor wild-card-uri. Totodată, fiecare naţiune poate înscrie cel mult trei echipe.
Cele 24 de echipe participante vor fi repartizate în patru grupe, dintre care 12 vor accede în cele două grupe principale, urmate de sferturile de finală şi turneul Final Four. Tragerea la sorţi este programată pentru 26 iunie 2026.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În European League, competiţia va include 32 de echipe, împărţite în opt grupe, fără faze preliminare. România se află şi aici în top 10, pe locul 9, şi va putea înscrie direct două echipe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Un sistem similar urmează să fie introdus şi în competiţiile feminine corespunzătoare, începând cu sezonul 2027–2028.
- Citește și
- Încă o accidentare gravă pentru Neuer. Cât timp va lipsi de această dată căpitanul lui Bayern Munchen
- Dinamo, avertizată. Ce s-ar putea întâmpla cu Zeljko Kopic: ”Trebuie să fie atenţi. Veştile se duc”
- Sexy-doctoriţa a concurat cu bicicleta pe pista de Formula 1 din Bahrain! Cine este Antoanela Manac: "Noi am fost premiaţi" | FOTO
- Începe săptămâna de pariuri! Verifică acum recomandările din SuperSocial
- Thiago Silva pleacă de la Fluminense cu şase luni înainte de încheierea contractului. Care este motivul
- Un atacant de 900.000€, propus la Rapid! Victor Angelescu: "Ar putea fi o variantă" | EXCLUSIV
- VIDEO Neymar, incognito pe străzile din New York. Cum s-a îmbrăcat starul brazilian
- Jaqueline Cristian, în continuare cel mai bine clasată româncă în clasamentul WTA
- Bogdan Cosmescu, surprins de golgheterul Superligii: ”Mi se părea mereu încălţat invers. Nu credeam”
- De ce nu l-a transferat Rapid pe Louis Munteanu în 2024. Victor Angelescu dă cărţile pe faţă: "Nu am fost dispuşi" | EXCLUSIV
- Ruben Amorim recunoaşte: "În calitate de antrenor, nu fac suficient de bine! E un fapt". Ce a spus despre criticile primite
- LIVE VIDEO | Unirea Slobozia - FCSB, de la 20:30, pe OrangeSport.ro. Campioana vrea neapărat victoria
Afla mai multe despre: handbal romania, liga campionilor handbal








