You are here:

Creştere uluitoare pentru liderul naţionalei de tineret! A ajuns cel mai bine cotat fotbalist român al momentului

Creştere uluitoare pentru liderul naţionalei de tineret! A ajuns cel mai bine cotat fotbalist român al momentului
Comentarii

Portarul echipei Genoa, Andrei Ionuţ Radu, a devenit cel mai valoros fotbalist român al momentului, la egalitate cu Răzvan Marin.

Goalkeeper-ul în vârstă de 21 de ani traversează o perioadă excelentă, iar realizările sale nu au trecut neobservate. Calificarea la Campionatul European de tineret de anul viitor şi câştigarea postului de titular la Genoa l-au transformat pe Andrei Radu în cel mai bine cotat fotbalist român. 

Căpitanul naţionalei de tineret este cotat acum la şapte milioane de euro, pe site-ul Transfermarkt.de. Specialiştii germani au actualizat, joi, 20 decembrie, cotele fotbaliştilor din Serie A, iar Andrei Radu se bucură de o creştere de două milioane de euro. Ascensiunea lui Andrei Radu este cu atât mai spectaculoasă cu cât în urmă cu un an valora doar 300.000 de euro.

El l-a egalat astfel pe Răzvan Marin în vârful ierarhiei celor mai valoroşi fotbalişti români. Cei doi sunt urmaţi de Ştefan Radu, a cărui cota a rămas şase milioane de euro, tot atât cât valorează şi Florin Andone. Vlad Chiricheş (4,5 milioane de euro), în regres, este al cincilea.

Top 10 cei mai valoroşi fotbalişti români:

1-2. Răzvan Marin (Standard Liege), Andrei Radu (Genoa) - 7 milioane de euro
3-4. Ştefan Radu (Lazio), Florin Andone (Brighton) - 6 milioane de euro
5. Vlad Chiricheş (Napoli) - 4,5 milioane de euro
6. Nicolae Stanciu (Sparta Praga) - 4,25 de milioane de euro
7. Ciprian Tătăruşanu (Nantes) - 4 milioane de euro
8. Claudiu Keşeru (Ludogoreţ) - 3,5 milioane de euro
9-10. Eric Bicfalvi (Ural), Alex Mitriţă (U Craiova) - 3 milioane de euro

Afla mai multe despre: radutransfermarkt. cote 

viewscnt
Articole similare