Cristi Chivu nu se grăbeşte să semneze cu o nouă echipă, la aproape două luni distanţă după despărţirea de Inter Primavera.
Pe 30 iunie 2024, Cristi Chivu a plecat de la Inter U19 după şase ani în care a pregătit echipele juvenile ale clubului alături de care a câştigat Liga Campionilor în 2010.
În ultimele luni, Chivu s-a aflat pe lista lui Ajax Amsterdam, echipă pentru care a evoluat ca jucător în perioada 1999-2003 şi alături de care a câştigat un titlu de campion, o Cupă şi o Supercupă a Olandei.
Cristi Chivu a refuzat oferta primită din partea Sampdoriei. Ce l-a nemulţumit pe român
Negocierile cu ”lăncierii” nu s-au concretizat, iar Chivu a intrat în vizorul Federaţiei Române de Fotbal. Totuşi, şansele sale de a deveni noul selecţioner sunt destul de mici, având în vedre că discuţiile dintre Răzvan Burleanu şi Gică Hagi par destul de avansate în acest moment.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica, preşedintele CA al FCSB, a dezvăluit că, în 2019, Cristi Chivu a refuzat să fie secundul lui Eusebio Di Francesco la Sampdoria, pe vremea când genovezii evoluau în Serie A.
”I-a refuzat (n.r. pe cei de la Sapmdoria) pentru că nu vrea să fie secund. Eu cred că şi Mutu, şi Chivu ar vrea să fie selecţioneri. Nu în stafful selecţionerului, e foarte mare diferenţă, în stafful lui Daum au fost Moldovan, Badea şi Isăilă", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi chivu, serie a, mihai stoica