Cristi Chivu, antrenorul celor de la Inter Milano, a vorbit despre victoria obţinută de echipa sa împotriva japonezilor de la Urawa Red Dragons, la Mondialul Cluburilor.
Inter căuta prima victorie la Cupa Mondială a Cluburilor, dar echipa lui Cristian Chivu a părut că nu are forţa de marca în meciul cu niponii de la Urawa. De altfel Watanabe a deschis scorul în minutul 11, la prima fază de poartă a japonezilor.
Bara lui Lautaro Martinez, din minutul 19, a lăsat impresia că egalarea va veni repede pentru italieni, dar restul reprizei s-a scurs fără ca interiştii să pună în pericol poarta lui Nishikawa.
Elevii lui Chivu au părut mai activi după pauză. Pio Esposito a trimis peste poartă, în minutul 58, iar două minute mai târziu Asllani nu şi-a reglat nici el tirul, urmat de Mkhitaryan, în minutul 71.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Golul egalizator a venit în minutul 78, marcat de Lautaro, din careu. Italienii au controlat jocul şi au reuşit să înscrie punctul victoriei prin Carboni, în minutul 90+2. Astfel, meciul de la Seattle, Inter Milano – Urawa Red Diamonds, s-a terminat 2-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După două meciuri, nerazzurii lui Chivu au patru puncte şi conduc în grupa E, dar adevăratul examen va fi meciul cu River Plate, din ultima etapă a grupelor.
Cristi Chivu a vorbit despre atitudinea pozitivă a jucătorilor săi, cât şi despre situaţia fotbalistului care a punctat decisiv pentru "nerazzurri", Valentin Carboni, fotbalist revenit după o accidentare de durată.
Cristi Chivu: "Băieţii m-au făcut mândru"
"Am făcut un meci bun, am jucat serios. Am încercat în toate modurile să dăm gol, să găsim spaţii într-o echipă aglomerată în careu şi care s-a apărat organizat şi foarte jos.
După pauză, am încercat să fructificăm centrările prin introducerea lui Pio şi am crezut pana la capăt în victorie. Băieţii m-au făcut mândru, au dat tot ceea ce au avut astăzi.
Sunt mulţumit de Valentin, îşi revine după lunga accidentare. Am aflat şi eu că au trecut exact opt luni de când s-a accidentat, a muncit din greu pentru a-şi reveni din accidentarea foarte gravă. Mă bucur să îl văd iar fericit", a declarat Cristi Chivu, conform Canale 5.
- Citește și
- Avem un nou român în La Liga! Real Oviedo, revenire în elita Spaniei după 24 de ani, la capătul barajului cu Mirandes
- Inter, aproape de o ruşine istorică, în meciul cu japonezii de la Urawa. Echipa lui Chivu a trimis primul şut pe poartă în minutul 78 şi riscă eliminarea
- Fostul antrenor al lui Swansea s-a angajat la Aeroportul Bristol, după ce clubul l-a concediat: “Mi-am dat seama că viaţa va fi o luptă monumentală pentru mine”
- Italienii au dat un verdict dur despre Inter şi Cristi Chivu, în pauza meciului cu Urawa: “Într-un mod lipsit de sens”
- Situaţia halucinantă în care a ajuns Dimitri Payet! Plângere pentru „violenţă fizică şi psihologică”
- Parcursul incredibil al atacantului transferat de Petrolul pentru play-off! S-a retras şi s-a dus la muncă în Olanda: “La cules de flori. Începi să apreciezi fotbalul”
- Doi fotbalişti de la FCSB, pe placul lui Gică Hagi! “Poţi să-i vrei şi să nu vrea ei”. Ce obiectiv i-a trasat lui Ianis Zicu, cu cinci transferuri pe drum
- Verdict dur! Expertul a urmărit ultimele mişcări de trupe de la Rapid şi a tras concluzia: ”Nu este echipă de primele trei. Nu-i văd bine”
Afla mai multe despre: inter milano, urawa, cupa mondiala a cluburilor, cristi chivu