Venezia a obţinut un succes vital în lupta pentru menţinerea în Serie A, învingând-o pe Fiorentina cu scorul de 2-1, în etapa a 36-a a campionatului. Formaţia antrenată de Eusebio Di Francesco a profitat de oboseala acumulată de adversari după semifinala Conference League cu Betis şi a livrat o prestaţie solidă pe Stadio Pierluigi Penzo.
Venezia respiră din nou: victorie uriaşă cu Fiorentina şi ieşire din zona retrogradării
Gazdele au deschis scorul prin Cande, în minutul 60, iar Oristanio a majorat avantajul doar opt minute mai târziu. Fiorentina a încercat o revenire pe final, reuşind să reducă din diferenţă printr-un gol spectaculos marcat de Mandragora, în minutul 77, cu un şut din cădere de la marginea careului, imposibil de parat pentru Ionuţ Radu.
Graţie acestei victorii, Venezia urcă pe locul 17 în clasament, cu 29 de puncte, depăşind-o pe Lecce, care rămâne sub linia salvării, cu 28. Deasupra, se află Parma, cu 32 de puncte, care are însă un meci dificil cu Napoli, duminică. Rezultatul acelei confruntări ar putea influenţa decisiv ecuaţia retrogradării înaintea ultimei etape.
În ultimele două etape din Serie A, Parma va primi vizita lui Napoli, apoi se va deplasa la Bergamo, pentru duelul cu Atalanta.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: venezia, serie a, fiorentina, chivu