You are here:

Cristi Săpunaru, Nicolae Dică, Bogdan Lobonţ şi Dragoş Grigore au primit diplome. Ce curs organizat de FRF au absolvit aceştia

Cristi Săpunaru, Nicolae Dică, Bogdan Lobonţ şi Dragoş Grigore au primit diplome. Ce curs organizat de FRF au absolvit aceştia

Superliga

Comentarii

Ultimul modul al Cursului de Director Sportiv organizat de FRF în parteneriat cu Double Pass s-a încheiat joi, când a avut loc ceremonia de acordare a diplomelor pentru absolvenţi.

Printre absolvenţi se numără nume importante din fotbalul românesc precum Cristi Săpunaru, Nicolae Dică, Bogdan Lobonţ, Adi Popa şi Dragoş Grigore.

Absolvenţii acestei ediţii sunt Ioan Adrian Pop, Anton Heleşteanu, Ioan Luca, Cristian Bobar, Flavius Măstăcăneanu, Florin Macavei, Ciprian George Iugulescu, Sergiu Bar, Sebastian Noaţă, Patrick Benga, Gabriel Boştină, Daniel Stanciu, Laurenţiu-Florin Vlădilă, Grigore Dan Iordăchescu, Igor Armaş, Sorin Paraschiv, Adrian Popa, Nicolae Dică, Gheorghe Alin Bănceu, Dragoş Grigore, Cristian Săpunaru, Cristian Ciocoiu, şi Bogdan Lobonţ.

Aflat încă în activitate ca jucător, Gicu Grozav nu a putut fi prezent la toate modulele şi va continua cursul în 2026.

”Este un curs extraordinar, pe care îl recomand. Înainte de a începe acest parcurs, credeam că le ştim cam pe toate în fotbal, dar, după ce am trecut prin aceste module, se pare că ne-am înşelat.

Oamenii care ne-au predat ne-au făcut să ne schimbăm percepţia şi ne-au ajutat să înţelegem cât mai bine mecanismele care stau la baza unui club de succes şi care sunt bunele practici în fiecare zonă de interes”, a declarat fostul internaţional Cristian Săpunaru.

”E un curs care ne ajută să ne aliniem la standardele celor mai puternice campionate din Europa. Acest program educaţional ne-a adus nouă, cursanţilor, numai beneficii.

Intri la curs crezând că stăpâneşti anumite subiecte şi teme, iar pe parcurs realizezi că ai încă foarte multe de învăţat. Până la urmă, şi fotbalul este un fenomen aflat în continuă dezvoltare”, a punctat Bogdan Lobonţ, fost internaţional român.

Ce este directorul sportiv

Postul de Director Sportiv reprezintă o poziţie cheie, elementară în fotbalul profesionist, a cărui gamă de sarcini devine din ce în ce mai complexă.

Directorii sportivi din fotbalul profesionist reprezintă cea mai importantă persoană de contact din club pentru antrenori, jucători, Departamentul Medical sau de Scouting, Academia clubului şi toţi ceilalţi angajaţi din jurul echipei.

Ei sunt responsabili de direcţia strategică a întregii zone sportive a unui club de fotbal. Sunt responsabili, de asemenea, de succesul sportiv în faţa presei, a fanilor şi a sponsorilor.

În jurul acestor direcţii s-a desfăşurat şi a doua ediţie a cursului, care s-a concentrat pe ”10+1 subiecte esenţiale pentru Directori Sportivi”, un cadru complex care le oferă participanţilor instrumentele necesare pentru a excela în rolul complex al unui Director Sportiv:

  • Rol şi responsabilităţi
  • Managementul fotbalului la nivel de club
  • Crearea valorii echipei
  • Leadership şi performanţă de top
  • Identificarea talentelor şi excelenţă în transferuri
  • Viziune asupra fotbalului
  • Dezvoltare individuală şi de echipă
  • Sănătate, performanţă şi îngrijirea jucătorilor
  • Date, analize, tehnologie şi inovaţie
  • Managementul şi dezvoltarea personalului
  • Tranziţia către echipa principală şi traseele de dezvoltare

Afla mai multe despre: frfdirector sportivsuperliga 

viewscnt
Articole similare