Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Cristiano Bergodi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi, adversara din partida de sâmbătă, este o formaţie incomodă şi greu de învins, dar a subliniat că o victorie este importantă pentru a încerca să micşoreze distanţa faţă de FCSB, liderul clasamentului.
Cristiano Bergodi, înaintea partidei cu Oţelul: ”Un meci foarte dificil”
"Urmează un meci foarte dificil pentru noi, întâlnim o echipă care face ambele faze foarte bine şi care a luat foarte puţine goluri. Oţelul e o echipă incomodă, o echipă redutabilă, o echipă greu de bătut. Dorinel Munteanu e un antrenor pe care îl ştiu, îl respect, se pare că a făcut o echipă bună acolo. Noi însă încercăm să câştigăm meciuri la rând pentru a încerca să micşorăm distanţa faţă de FCSB", a afirmat el.
"Oţelul nu a pierdut până acum în deplasare şi asta ne pune pe gânduri, e normal. Ştiu şi eu că noi nu suntem o echipă invincibilă. E greu de găsit în fotbal o asemenea echipă. Nu suntem perfecţi şi s-a văzut asta. Eu sunt încrezător, pentru că i-am văzut pe băieţi la antrenamente. Am câştigat două meciuri, chiar dacă jocul a fost aşa şi aşa. Importante erau cele şase puncte pentru a rămâne acolo sus. Victoriile acestea ne dau încredere, pentru că probabil că va veni şi o îmbunătăţire a jocului. Jocul e o chestiune de timp, e vorba despre jucătorii noi, unii sunt şi din alte ţări. Dacă vom avea răbdare vom vedea şi o îmbunătăţire", a adăugat tehnicianul italian.
Bergodi susţine că formaţia sa va lupta până la capăt pentru câştigarea titlului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Eu sunt de acord cu Săpunaru, nu cred că acest campionat e terminat. Campionatul se joacă până la capăt. Dacă reuşim să recuperăm până la play-off 4-5 puncte, atunci cred că titlul se va juca. În play-off e un mini-campionat, depinde cum ajungi acolo, cu accidentări, cu suspendări. Dar eu acum nu aş da ca sigur că FCSB câştigă titlul şi nu doar pentru că sunt antrenorul Rapidului. Noi nu putem să renunţăm, nu există aşa ceva. Vom lupta până la capăt", a explicat el.
Antrenorul a menţionat că Rapid nu va mai aduce jucători după Cătălin Vulturar, transferat azi, şi slovacul Jakub Hromada, care va ajunge la Bucureşti săptămâna viitoare.
"Acum am un lot foarte, foarte bun şi sunt încrezător, e normal. Vin jucători pe bandă rulantă, cum se spune, nu? Eu mă bucur că unul a venit (n.r. - Cătălin Vulturar) şi va ajunge şi cel de-al doilea (n.r. - slovacul Jakub Hromada). Numeric avem un lot bun. După aceştia doi nu mai vin jucători, nu ne mai trebuie nimic, sincer", a precizat tehnicianul.
Întrebat dacă Vulturar (19 ani) va fi împrumutat până la vară la o altă echipă, Bergodi a explicat că va lua o decizie după ce îl va urmări la antrenamente. "Vom vedea, Vulturar e un jucător aparte, e luat din Italia şi stă bine din punct de vedere al disciplinei tactice. Dacă nu mă înşel a câştigat şi titlul la tineret cu Lecce. E un jucător de viitor, a fost luat pentru că e un jucător tânăr. Îl vom urmări şi vom lua o decizie", a mai spus Bergodi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia Oţelul Galaţi, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Stadionul Giuleşti, într-o partidă contând pentru etapa a 24-a a Superligii.
AGERPRES
Afla mai multe despre: hromada, vulturar, bergodi, rapid-otelul