Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cristiano Bergodi, mulţumit după ce echipa lui a făcut instrucţie cu UTA: ”Mă distrez cu ei!”

Cristiano Bergodi, mulţumit după ce echipa lui a făcut instrucţie cu UTA: ”Mă distrez cu ei!”
Comentarii

Echipa UTA Arad a pierdut vineri, pe teren propriu, meciul disputat în compania echipei Sepsi Sf. Gheorghe, scor 1-4. Partida s-a disputat în etapa a 19-a din Superligă.

Oaspeţii au deschis scorul la Arad din penalti, acordat de Cătălin Popa după un fault al lui Keseru. A transformat Cosmin Matei, în minutul 28. Egalitatea a fost restabilită în numai două minute de către Otele (min. 30). 

După pauză, Sepsi a trecut din nou în avantaj cu golul lui Marius Ştefănescu, din minutul 53, iar în minutul 64 Tudorie a dus scorul la 3-1 pentru oaspeţi. Aly Abeid a fost eliminat în minutul 69, lăsând-o pe UTA în zece. Scorul final a fost stabilit de N. Păun, în minutul 90+5.

La finalul meciului, antrenorul italian a fost mulţumit de jocul echipei sale. El spune că obiectivul lui Sepsi este intrarea în play-off. 

”Mă distrez cu ei!”

”E munca băieţilor din antrenament şi ceea ce fac. Asta e important. Se antrenează bine. Azi au jucat un meci frumos. A doua repriză a fost bună. A fost un teren greu. Păcat că am luat gol în prima repriză.

În general, am avut alte ocazii. Mă bucur, au jucat un meci frumos băieţii. Încercăm întotdeauna să jucăm cum trebuie. Băieţii au poftă de joc. Sunt mulţumit ca antrenor, pentru că mă distrez cu ei.

Am lăsat în afara lotului trei jucători, pentru că toţi erau apţi. Avem un lot numeros. Trebuie să alegem un prim 11. Facem o treabă bună. Nu putem juca cu mai mulţi jucători.

E un obiectiv să intrăm în play-off. Din păcate, cei de la UTA, nu evoluează pe un teren aşa bun”, a spus Cristiano Bergodi.

Afla mai multe despre: sepsi-bergodi-uta 

viewscnt
Articole similare